Maternitatea din Piatra Neamț, periculoasă pentru prematuri

Data publicării:
maternit neamt

Din cauză că există doar un incubator pentru transport, în caz de incendiu doar un singur bebeluş ar putea fi salvat.

Însă, lunar, 12 copii se nasc prematur la Piatra Neamţ şi se întâmplă des ca aici să ajungă copii din tot judeţul.

Pompierii spun că maternitatea din Piatra Neamţ ar trebui să aibă cel puţin 10 incubatoare. De asemenea, controalele au arătat că nu sunt montaţi senzorii anti-incendiu şi nici alarmele.

Noi am semnalat această problemă conducerii spitalului, urmând ca dânșii să adopte soluțiile care să permită o evacuare în condiții de siguranță. Și aici mă refer fie la o achiziționare suplimentară de tărgi și de incubatoare, fie la o suplimentare a acestora. în cazul în care se produce un incendiu într-o anumita zonă a spitalului”, spune Mircea Mihainciuc, adjunctul inspectorului-șef al ISU Neamț.

Şansele ca spitalul să cumpere incubatoarele necesare sunt însă aproape nule, pentru că nu sunt bani, iar unul singur costă peste 5.000 de Euro

Maternitatea din Piatra Neamţ a primit de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă două avertismente. Conducerea spitalului are la dispoziţie 30 de zile să găsească soluţii.

Dacă la următorul control se vor constata aceleaşi nereguli, maternitatea riscă amenzi de sute de mii de lei şi poate chiar să fie închisă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri