Operația pe carotidă poate preveni accidentul vascular cerebral

Data publicării:
cheag de sange

Accidentul cerebral vascular se produce în momentul în care o zonă din creier este mai puțin hrănită cu sânge arterial. Atunci apar anumite modificări care pot duce la durere de cap, pareză, paralizia unui membru sau a mai multor membre, încețoșarea vederii. Cheagul acesta de sânge poate porni de la diferite niveluri, fie de la nivelul inimii, în momentul în care inima are bătăi neregulate, fie de la o anumită arteră care duce sângele spre creier, așa-numita arteră carotidă. Acest lucru se întâmplă când artera carotidă este îngustată. Ecografia Doppler vasculară sau ecografia duplex poate releva dacă artera carotidă este îngustată din cauza unor plăci de aterom, care s-au depus pe pereții vasului.

Toți pacienții care sunt fumători, diabetici sau cu hipertensiune arterială sau au istoric familial de boli cardiovasculare, în general pacienții de peste 45-50 de ani ar trebui să facă această investigați, spune dr. Rafael Halpern, medic primar chirurgie cardiovasulară.

În cazul în care constatăm îngustrarea carotidei, trebuie să ne adresăm unui chirurg vascular cu experiență în tratarea bolii carotidiene. Acesta „curăță” artera carotidă de plăcile de aterom și astfel poate fi prevenit accidentul vascular cerebral.

Nu este singura metodă de tratament. Poate fi continuat un tratament medicamentos antiagregant și antilipemiant sau poate fi implantant un stent în interiorul carotidei, însă aceste două soluții previn mai puțin un AVC.

Fumatul este principalul dușman al areterelor, pentru că duce la apariția ateroscrelozei. Trebuie tratate corect diabetul sau hipertensiunea, iar dieta trebuie să fie cu cât mai puține grăsimi animale, să facem sport, să bem lichide, toate acestea previn apariția ateroscrelozei, arată medicul. La persoanele de peste 60 de ani care suferă de aceste boli, afecțiunea apare în proporție de 5 până la 7 la sută.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri