Pacienți tratați printre gândaci, într-un spital din Constanța

Data publicării:
gandaci

Chiar un medic a semnalat aceste grozăvii, este vorba despre şeful clinicii de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Universitar din București, care a venit în vizită la un pacient internat la Constanţa, în luna ianuarie.

Conducerea spitalului spune că secția de gastroenterologie nu a mai fost renovată de 45 de ani și recunoaște că există numeroase probleme. Pe de altă parte spune că prioritățile sunt altele în acest moment și că secția ar urma să fie reabilitată cel mai devreme în 2017.

Fotografiile au fost postate și pe o rețea de socializare pentru a atrage atenția asupra condițiilor de la Spitalul Județean din Constanța. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri