Pediatria din Constanţa sperie părinţii. O femeie a postat pe Facebook fotografii în care arată condiţiile precare din spital

Data publicării:
constanta spital

UPDATE. REACŢIA MINISTERULUI SĂNĂTĂŢII

"În urma demersului conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf.Apostol Andrei” Constanța la Ministerul Sănătății și a nemulțumirilor semnalate de către familiile copiilor care au fost internați și tratați în Secția Pediatrie, domul ministru Nicolae Bănicioiu a decis să acorde de urgență fonduri pentru reabilitarea Secției de Pediatrie. Mai mult, domnul ministru s-a angajat să se implice direct în identificarea surselor de finanțare pentru construirea unei noi clădiri unde să funcționeze o nouă Secție de Pediatrie" se arată într-un comunicat de presă semnat de managerul spitalului, dr. Dănuţ Căpăţână.


Semnalul de alarmă l-a dat o tânără mămică pe o reţea de socializare. Femeia a povestit calvarul prin care a trecut când şi-a internat fiul de un an la pediatrie după ce a fost diagnosticat cu otită. Din cauza mizeriei din salon, copilul ar fi făcut şi o enterocolită, spune ea.

Medicii neagă că ar fi vorba de o epidemie. „Sunt copii care vin cu patologie digestivă la noi, sunt copii care vin pentru febră şi vărsături şi, în 2-3 zile apar scaunele diareice, de asta unii părinți interpretează”, spune dr. Cristina Mihai, şefa Secţiei de Pediatrie a Spitalului Județean Constanţa.

Între timp, pagina de Facebook a strâns un număr mare de mămici nemulţumite.

„Nu am putut să stau nici măcar trei zile întregi, dacă mă credeţi. Nu am suportat! Gândaci, mizerie, miros, modul în care îţi aducea mâncarea. Îmi era scârbă şi oarecum frică să îi dau de acolo”, spune Melania Tănase.

„Paturi din acelea din metal, ruginite, vechi. Am cerut o pernă, nu au avut”, povestește și Ioana Moroșanu.

La Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor, filiala Constanţa, plouă cu reclamaţii.

„Până şi cearșaful de pe pat îl cumpără. Au fost cazuri când, la Ortopedie, i-a spus unui bolnav să îşi cumpere cearșaful de pe patul de unde s-a operat”, a declarat Maria Costandache, preşedinte ANPP Constanţa

Conducerea clinicii admite că sunt unele probleme. Renovarea iese totuşi din discuţie. Motivul: lipsa banilor.

Problema Spitalului Judeţean din Constanţa nu e nouă. Consiliul Judeţean a plătit pentru repararea unor secţii, însă cea de pediatrie a fost refăcută doar pe jumătate.

Deşi milioane de euro s-au pompat în modernizarea Spitalului, iar acesta are şi secţie de oncologie, şeful Consiliului Judeţean a preferat să se trateze de cancer în Statele Unite.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri