Prescrierea medicamentelor s-ar putea face, în viitor, pe baza denumirii comerciale. Farmaciștii au obiecții

Data publicării:
pastile medicamente

Din 2008, regula a fost ca pe reţetă să fie notată substanţa activă a medicamentului, astfel încât pacientul să poată alege tratamentul în funcţie de preţul pastilelor vândute sub diverse denumiri. Nu de puţine ori însă, pacienţii s-au plâns că în farmacii li s-au oferit variante mai scumpe ale aceluiaşi produs. De aceea, producătorii de medicamente generice susţin schimbarea modului de prescriere, aşa încât doctorii să poată nota denumirea comercială.

„Va şti care sunt costurile, îşi va putea alege medicamentul care i se potriveşte, chiar şi în ceea ce priveşte coplata, chiar cu o coplată zero”, afirmă Laurenţiu Mihai, directorul Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice.

Măsura este susţinută şi de medicii de familie, cei care scriu în fiecare zi zeci de reţete.

„Apar situaţii destul de complicate în care pacienţii noştri cărora le-au mai rămas din lunile precedente, le iau şi pe alea, şi pe cele pe care le-au primit ulterior şi supradozajul poate pune în pericol viaţa pacientului”, susține dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Medicilor de Familie.

Din 2008, utilizarea medicamentelor generice a scăzut substanţial - de la 36%, la 28% în 2013. În farmacie, bolnavii trebuie informaţi în legătură cu toate variantele disponibile. Însă, în cazul multor tratamente există zeci de variante, evident la preţuri diferite.

De exemplu, pentru statine, pastile împotriva colesterolului, cel mai ieftin tratament costă 15 lei, dar poate ajunge chiar şi la 53 de lei.

Şi în cazul unor tabelete contra hipertensiunii, diferenţele pot fi semnificative - de la 6 lei, la 14 lei.

Pentru medicamentele împotriva formării de cheaguri de sânge, un pacient poate achita doar 17 lei, dar, la fel de bine poate găsi tratament şi cu 80 de lei.

„În farmacie el se prezintă cu reţeta, iar farmacistul întreabă ce variantă luaţi, iar pacientul alege. Dacă consideră că varianta cu care a mers până acum este prea scumpă are şi posibilitatea să aleagă o varianţă mai ieftină”, spune Beatrice Speteanu, farmacist.

În alte ţări ale Uniunii Europene, prescrierea medicamentelor se poate face atât pe baza substanţei active, cât şi pe baza denumirii comerciale. Ba mai mult, în Franţa, medicii şi farmaciştii sunt obligaţi ca 80% dintre medicamentele pe care le eliberează să fie dintre cele generice, adică ieftine.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri