Recomandările medicilor pentru zilele caniculare

Data publicării:
canicula gettyimages 05-1.07

Marţi, 7 iulie, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a României. FOTO: Gulliver/Getty Images

Medicii recomandă ca, în perioadele cu temperaturi care depăşesc 37 de grade şi cu indice de temperatură-umezeală peste pragul critic, oamenii să consume zilnic cel puţin doi litri de lichide, fără să aştepte să apară senzaţia de sete, respectiv un pahar cu apă la fiecare 15-20 de minute. De asemenea, trebuie să se consume cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă.

În zilele caniculare trebuie evitat consumul de alcool, inclusiv bere sau vin, pentru că favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii, dar şi de băuturi cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice.

Coduri portocaliu și galben de caniculă în România. Harta județelor afectate

Medicii mai recomandă ca în zilele canciulare să fie evitate plimbările prin soare între orele 10.00 şi 17.00, dar şi efortul fizic. În spaţii închise, aparatul de aer condiţionat să fie reglat astfel încât temperatura să fie doar cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală.

Persoanele care trebuie să iasă din casă în orele amiezii trebuie să poarte haine din bumbac, in sau mătase naturală, de culoare deschisă şi să aibă pe cap pălării de soare. Totodată, se recomandă, înainte de a pleca de acasă, aplicarea pe faţă, braţe şi picioare a unei creme cu factor de protecţie ridicat.

Bebeluşii şi copiii trebuie hidrataţi

O atenţie deosebită trebuie acordată sugarilor şi copiilor mici, care trebuie feriţi de căldură, umiditate excesivă şi curenţi de aer. De asemenea, alimentaţia nu trebuie modificată în această perioadă, iar sugarii vor fi alăptaţi ori de câte ori solicită acest lucru. Mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzător cu apă plată, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă, fără adaos de conservanţi, mai recomandă specialiştii.

Copiii care vor pleca în tabără trebuie să beneficieze de condiţii corespunzătoare de cazare, iar alimentaţia acestora să respecte normele de igienă. De asemenea, cei care îi însoţesc trebuie să aibă grijă ca aceştia să fie hidrataţi corespunzător, să nu se joace în soare la orele caniculare, să aibă capul acoperit, iar acolo unde există bazine, copiii să fie supravegheaţi pe toată durata scăldatului.

Pensionarii să nu iasă din casă între orele 10.00 şi 17.00

Medicii atrag atenţia că o altă categorie vulnerabilă la temperaturile ridicate este cea a persoanelor vârstnice şi cu afecţiuni cronice. Specialiştii le recomandă acestor persoane să rămână în casă între orele 10.00 şi 17.00, iar dacă trebuie să iasă din locuinţă, să folosească îmbrăcăminte adecvată şi să aibă capul acoperit. Persoanele care suferă de anumite afecţiuni trebuie să continue tratamentul conform indicaţiilor primite de la medici.

Expunerea corpului la temperaturi ridicate reprezintă un stres asupra organismului. Dacă organismul nu reuşeşte să-şi menţină temperatura în jur de 37 grade Celsius sau pierderile de apă şi săruri nu sunt înlocuite în mod adecvat, pot apărea crampele de căldură, insolaţia, epuizarea şi chiar şocul hipertermic, potrivit specialiştilor.

Insolaţia poate apărea după o expunere directă şi prelungită a capului la soare şi se manifestă prin: dureri de cap violente, somnolenţă, greaţă şi eventual pierderea cunoştinţei, febră şi uneori arsuri ale pielii. Riscul de insolaţie este mult mai ridicat la copii.

Pentru a limita efectele canciulei în locuinţe, ferestrele expuse la soare vor fi închise, iar jaluzelele sau draperiile vor fi trase. De asemenea, pentru a reduce temperatura din casă este bine ca lumina artificială să fie menţinută la intensitate scăzută şi utilizată pentru perioade mai scurte, iar orice aparat electrocasnic de care nu este nevoie trebuie să fie închis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri