Salarii duble pentru funcționarii din Ministerul Sănătății, în timp ce medicii se pregătesc de grevă

Data publicării:
protest sindicate sanatate medici-Mediafax Foto-Andreea Alexandru

Octombrie 2013. Angajaţii din Sănătate cereau, în stradă, salarii mai mari. În acelaşi timp, funcţionarii ministerului lucrau la propria bunăstare. Cu ştiinţa ministrului Sănătăţii, îşi dublau salariile.

Conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă, funcţionarii care se ocupă de coordonarea programelor de sănătate vor primi salarii substanţial mai mari. Pentru a-şi putea plăti mai bine subordonaţii, ministrul forţează legea.

Vrea să îi asimileze pe funcţionari cu angajaţii care se ocupă de gestionarea fondurilor europene, deşi banii Sănătăţii şi, în special, cei destinaţi tratării cancerului sau diabetului, vin din asigurările plătite de fiecare român. Eugen Nicolăescu susţine că nu este nimic imoral în acestă decizie.

Aceşti funcţionari vor lucra cu circa 5 miliarde de lei, deci sume foarte mari, vor fi foarte responsabilizaţi pentru cele mai importante programe de sănătate din România”, spune ministrul.

La remarca unui reporter, că și un medic e responsabil de viaţa unor oameni, Eugen Nicolăescu a răspuns: „Automat. Şi fiecare e plătit, într-un fel sau altul, pe locul său de muncă”.

24 de funcţionari din minister vor beneficia de salarii mai mari. Un angajat debutant care are acum 1.400 de lei va ajunge să câştige 2.600, pe când un director din minister care are acum 4.500 de lei pe lună poate obţine un venit de 8.300 de lei.

Au făcut pur şi simplu abuz de puterea de a genera o lege ca să profite de ocazie salariile lor şi numai lor”, a afirmat Sorin Paveliu, expert în sănătate.

În schimb, ministerul nu are bani de investiţii. La doar trei kilometri de biroul lui Eugen Nicolăescu, în centrul Bucureştiului, medicii şi bolnavii trebuie să suporte condiţii precare. Clădirea Institutului de Boli Pulmonare este o ruină - toalete sunt focare de infecţii, tencuiala se prăbuşeşte, iar saloanele nu au mai fost zugrăvite de zeci de ani. Pacienţii sunt deja resemnaţi.

În aceste secţii nu sunt mari şanse să se schimbe situaţia. În 2014, banii de investiţii sunt şi mai puţini. Cu doar 280 de milioane de lei, Ministerul vrea să cumpere şi aparatură medicală modernă şi să facă reparaţii capitale la spitalele unde este nevoie de acestea.

Ministerul Sănătăţii nu are bani pentru medici şi asistente

Între timp, ministrul Sănătăţii a discutat din nou cu sindicaliștii care vor să intre în grevă generală săptămâna viitoare, însă cele două părţi nu au ajuns la un rezultat care să ducă la anularea planului cadrelor medicale. Altfel, angajaţii din Sănătate sunt hotărâţi să întrerupă activitatea de joia viitoare.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de creşterea cu 3% a veniturilor cadrelor medicale şi de faptul că nu s-a acordat 6% din PIB pentru sănătate, pentru 2014, aşa cum au cerut, ci doar 4,3%.

Dacă, în urma negocierilor de astăzi, nu se va schimba nimic, cadrele medicale vor intra luni în grevă de avertisment şi, începând de joia viitoare, în grevă generală pe termen nelimitat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri