Statul ar putea deconta tratamentele de radioterapie în clinici private

Data publicării:
radioterapie

  

Şapte din zece bolnavi de cancer au nevoie, pe parcursul tratamentului, de radioterapie. Însă doar 10% dintre ei pot face această procedură în spitalele de stat. Peste 40.000 de bolnavi de cancer nu sunt trataţi niciodată prin radioterapie.

Pentru aceşti pacienţi, statul este acum gata să plătească tratamentul în clinici private. Lucru care va fi posibil prin modificarea programului naţional de tratare a cancerului.

„Trebuie să avem în vedere, chiar dacă pare obsesiv acest deziderat, şi anume edificarea unei reţele naţionale de radioterapie”, spune Mircea Savu, medic cu specializare în radioterapie.

Decontarea a 10.000 de tratamente, cât poate asigura mediul privat, costă 15 milioane de euro.

„Nu ar fi mai ieftin să le punem pe acestea pe picioare decât să le dăm nişte bani privaţilor? România are nevoie de foarte multe centre de radioterapie. Sigur că le punem pe picioare pe toate sau facem, creăm centre”, a afirmat Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS.

Anul trecut, Ministerul Sănătăţii a semnat cu Banca Mondială un acord în valoare de 90 de milioane de euro pentru deschiderea de centre de radioterapie. Până acum, planul de lucru nu a fost nici măcar redactat.

În anul 2001, atunci când a avut loc ultima licitaţie pentru aparatură nouă, la nivel naţional existau 15 centre de radioterapie. De atunci, s-au închis secţiile din Bacău, Braşov şi Constanţa. Alte patru centre funcţionează la limită, cu autorizaţii provizorii şi aparatură care trebuia casată. În paralel, la Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Oradea şi Sibiu s-au deschis centre private cărora Casele Judeţene de Asigurări le decontează parţial tratamentele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri