Toate spitalele publice din România vor fi controlate de inspecția sanitară

Data publicării:
spital asigurar sanatate CAS 5295480-Mediafax Foto-Remus Badea-9

Controlul a fost dispus de ministrul Sănătăţii şi va dura trei luni, iar rezultatele vor fi anunţate la începutul verii.

Într-o scrisoare adresată preşedinţilor de Consilii Judeţene, ministrul Eugen Nicolăescu atrage atenţia că, indiferent de problemele din sistemul de sănătate, trebuie asigurat un standard elementar de curăţenie şi igienă în spitale.

Probleme grave cu care se confruntă medicii şi pacienţii au fost dezvăluite anul trecut de un chirurg de la Spitalul Judeţean din Ploieşti. Ulterior, doctori şi pacienţi din alte spitale din ţară au ieşit public şi au arătat condiţiile în care sunt nevoiţi să acorde asistenţă medicală.

Aceste controale au ca scop impulsionarea managerilor de spitale pentru aplicarea corectă a prevederilor legilor sanitare şi efectuarea unor activităţi pentru care este nevoie în primul rând de respect pentru pacienţi. (...) Ministrul Sănătăţii consideră că, indiferent de situaţia sistemul sanitar românesc, în prezent, nesatisfăcător atât pentru pacienţi, cadre medicale, cât şi pentru autorităţi, un standard elementar de curăţenie şi igienă trebuie asigurat de către toţi managerii unităţilor sanitare, fapt care ar demonstra respect atât faţă de profesioniştii din sistem cât şi faţă de pacienţi', se mai arată într-un comunicat al ministerului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri