Au votat la referendum să fie orăşeni. Acum vor referendum să se revină la statutul de comună

Data publicării:
dragomiresti

În 2004, cei peste 3.300 de localnici ai comunei Dragomireşti din judeţul Maramureş şi-au dorit cu ardoare să se transforme în orăşeni, aşa că au votat în număr covârşitor la referendum. Puţin a contat că realităţile din comună nu susţineau deloc aceste pretenţii.

Vasile Vlad, localnic din Dragomirești: „Poştă, centrală telefonică cu echipa de intervenție, nu-i la noi…poate e în altă parte, la noi nu-i! Biroul de poliție și post de jandarmerie. Birou de poliție este, post de jandarmerie - nu! Și atunci?! Mai mult de jumate din ce au scris ei atunci e minciună! Deci s-a făcut orașul ăsta pe bază de minciună!”

Acum, însă, după 12 ani, şi oamenii de rând, dar şi edilii şi-au dat seama că statutul de oraş este o pălărie prea mare.

Vasile Vlad, localnic: „Numai pierdem! Nu câștigăm nimic. Noi numai am pierdut în aștia 12 ani!”

Este şi cazul lui Mihai Dunca. De când s-a aplicat noul Cod Fiscal, bărbatul trebuie să plătească impozit 748 de lei, dublu faţă de cât avea în 2013.

Mihai Dunca, localnic: „Vrem cu orice preț să dispară orașul și să fim iar comună cum am fost!”

Impozitele nu sunt, însă, singura problemă.

Pe lânga impozitele mari pe care le plătesc, localnicii se plâng că nici apa nu este potabilă în orașul Dragomirești. Lucru confirmat de altfel de curând de primăria de aici, mai exact în 9 februarie 2016.

Vasile Zubascu, localnic: „Am pierdut foarte multe posibilitați de a atrage fonduri europene care erau la o valoare pentru dezvoltare rurală, care puteau să depășească toți banii care au fost alocați pentru orașul Dragomirești”.

Primarul oraşului recunoaşte că lipsurile sunt multe şi că localitatea pe care o conduce nu îşi merită statutul.

Vasile Cosor, primarul orașului Dragomirești: „Nu merită, că nu avem economie, nu avem industrie, nu avem nimic. (….) Punctul cel mai critic e Codul Fiscal, taxe şi impozite”.

Consilierii locali au votat organizarea unui referendum pentru revenirea Dragomireştiului la statutul de comună. Hotărârea a trecut cu 7 voturi pentru din 13 şi va fi trimisă de Prefectură la Guvern, pentru a se stabili data scrutinului. Pentru a fi validat, la urne trebuie să se prezinte 30% din populaţia cu drept de vot, adică aproximativ 650 de oameni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri