Autostrăzile din România, din bucăți

Data publicării:
autostrada nadlac

Autorităţile promit să termine anul acesta bucăţile de şosea care lipsesc de pe acest traseu. Şanse de finalizare sunt anunţate şi pentru aproape patruzeci de kilometri din autostrada Lugoj-Deva, deşi în prezent lucrările nu sunt foarte avansate.

În total, circa optzeci de kilometri de şosea de mare viteză ar putea fi gata până la finalul anului, spun reprezentanţii Companiei Naţionale de Drumuri. Prima inaugurare va avea loc în iunie, atunci când vor fi gata şi ultimii 12 kilometri din autostrada Nădlac- Arad. Este vorba de două bucăţi de 2 şi respectiv 10 kilometri aflate la capetele şoselei de mare viteză.

Lotul 2 al autostrăzii Nădlac-Arad este asfaltat pe toată distanţa. Mai trebuie completat parapetele din loc în loc şi trebuie montate gardurile din afara părţii carosabile. Primii 6 kilometri sunt deja folosiţi, ei au fost deschişi circulaţiei la finalul anului trecut odată cu deschiderea primului lot al autostrăzii.

În iunie termină şi vecinii noştri lucrările la şoseaua de mare viteză M43 şi o aduc până la graniţa cu România. În plus, spun şefii de la Drumuri, anul acesta vor fi gata şi ultimii 25 de kilometri din autostrada Timişoara-Lugoj. „Finalizarea acestui tronson face posibilă folosirea a 10 kilometri de drum de legătură care nu puteau fi utilizaţi că nu duceau nicăieri”, a declarat Narcis Neaga, director general al CNADNR.

În plus, constructorul italian care lucrează la şoseaua de mare viteză dintre localitatea timişeană Traian Vuia şi cea hunedoreană Holdea promite că va avea gata la finalul anului 17 din cei 28 de kilometri cât are autostrada.

Sunt şanse să fie gata și ultimii 22 de kilometri din autostrada Lugoj - Deva. După peştera de lilieci, halta de cenușă şi cimitir acum este rândul castorilor să dea peste cap lucrările. „Acum 3 săptămâni s-au descoperit 3 familii de castori care sunt protejaţi prin lege. Cred că o să întrerup lucrările din cauza onorabilei familii de castori”, a mai spus Narcis Neaga. Experţii atrag, însă, atenţia că problemele pe şantiere sunt ceva mai grave. 

Dacă adăugăm şi faptul că se fură foarte mult, că nu se respectă proiectele. Atunci când se câştigă o licitaţie de execuţie cu 40-50% şi când suma este mai mică decât suma materialelor puse în operă, păi cum să ne mai gândim că am putea să asistăm la o lucrare de bună calitate”, a spus Nicolae Boţu, profesor la Facultatea de Construcţii din Iaşi.

România are în prezent aproape 700 de kilometri de autostradă şi şantiere deschise pentru realizarea a încă 215 kilometri de şosea rapidă.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri