BIZIDAY. Care sunt avantajele rezolvării conflictelor prin mediere 

Data publicării:
GettyImages-3427833

Cel mult, aceștia plătesc o despăgubire persoanei pe care au agresat-o. În plus, costurile medierii sunt mult mai mici decât cele de la tribunal, iar conflictul poate fi soluționat chiar și într-o singură ședință. În România sunt peste șase mii de mediatori avizați. Numai în 2014, aceștia au soluționat doar 1800 de dosare.

Prin mediere se poate soluționa aproape orice fel de conflict, inclusiv divorțurile, iar costurile sunt mult mai mici, decât cele din tribunale. Ca să vă faceți o idee, tariful pentru soluționarea unui divorț pleacă de la cinci sute de lei și poate fi soluționat chiar și în două întâlniri de mediere. În instanță, tarifele se dublează, iar cea mai rapidă sentință, cea în cazul unui divorț fără partaj, vine abia după un an.

Pentru cei care au probleme cu legea, suspectați de furt de exemplu, medierea poate reprezenta o soluție. Dacă se înțeleg cu victima pot scăpa de dosarele penale și eventual de condamnări. Cel mult, vor avea de plătit o despăgubire victimei.

Spre exemplu, Andrei, un tânăr din Baia Mare, a scăpat de o condamnare la închisoare cu ajutorul medierii. În urmă cu opt luni, tânărul a fost implicat într-o altercație, într-un bar din Baia Mare.

Ca să nu ajungă în fața unui judecător și, implicit, să nu se aleagă cu o condamnare, tânărul a ales să vorbescă cu un mediator.

„Am avut un prieten care, cunoscându-l pe d-nul mediator, am încercat să povestim, să așa, și s-a rezolvat cu treaba bună.I-am dat o sumă de bani, n-are importanță suma și ne-am împăcat”, spune Andrei.

Dacă nu mergea la mediator, cel mai probabil Andrei se alegea cu dosar penal pentru lovire și alte violențe.

Sigur, prezumtivul făptuitor, respectiv cel care a solicitat medierea, ar fi riscat o pedeapsă cu ani de închisoare între 3 și 7 ani”, spune Negreanu Aurelian Cătălin, mediator.

Chiar și așa, sunt foarte puțini români care aleg să rezolve un conflict cu ajutor medierii. Cel mai probabil pentru că încă nu ştiu sau nu au încredere în mediatori şi preferă în continuare să se judece. Numai în 2014, aceștia au soluționat 1800 de cazuri. Cele mai multe dosare, în jur de 70 la sută, au vizat cazurile de divorț. În România sunt peste 6000 de mediatori avizați, potrivit celor mai recente date furnizate de Consiliul de Mediere.

Cu o tradiție de peste 40 de ani în Statele Unite ale Americii, medierea este relativ nouă în România. La noi, a fost reglementată prin lege ca profesie în urmă cu doar zece ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri