Bugetul Capitalei pe 2015 a fost aprobat în Consiliul General cu unanimitate de voturi

Data publicării:
oprescu primarie profil fb

Bugetul Capitalei pentru anul 2015 este de 4,2 miliarde de lei, mai mic decât cel de anul trecut, când a fost votat un buget de 5,2 miliarde de lei.

Şedinţa CGMB a fost întreruptă mai bine de o oră, după ce primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a solicitat să discute cu liderii grupurilor politice. Viceprimarul Cornel Pieptea a precizat, la finalul negocierilor, că nu a fost convins de justeţea şi legalitatea proiectului pasajului de la Piaţa Romană, pe varianta prezentată, şi a criticat faptul că proiectul de buget a venit cu două luni de întârziere faţă de termenul prevăzut de lege.

70 de milioane de euro merg spre rambursări. Este o sumă colosală care afectează bugetul Capitalei. Creditul de 500 milioane de euro este în afara acestei sume. Nu e momentul să contractăm credite noi pentru obiective de investiţii noi. Trebuie sa terminăm ce am început. (...) Există multe secţiuni în care veniturile sunt exagerate”, a spus Pieptea.

De altfel, pasajul de la Piaţa Romană a fost subiecul cel mai disputat. În final, consilierii au ales să aloce 100 de milioane de lei pentru acest proiect, care va beneficia însă de finanţare numai după modificarea hotărârii din 2007 prin care s-au aprobat indicatorii tehnico-economici.

Pieptea a vorbit şi despre situaţiile de la RADET şi RATB, făcând apel la premierul Victor Ponta să transfere Elcen în subordinea PMB. De asemenea, Pieptea a precizat că PNL solicită suplimentarea bugetelor pentru investiții ale celor două regii, respectiv de la patru milioane la 52 de milioane de lei în cazul RADET, întrucât conturile sunt poprite, şi de la şase milioane la 34 de milioane de lei, bugetul pentru investiţii al RATB.

Viceprimarul a mai spus că grupul PNL are două priorităţi, respectiv creşterea numărului de grădiniţe cu 11, propunând în acest sens suplimentarea bugetului de la 7,7 milioane de lei la 14,1 milioane de lei, şi consolidarea a 21 de imobile, nu patru cum prevedea proiectul, pentru care a propus suplimentarea bugetului de la 7 milioane de lei la 17,8 milioane de lei.

Cornel Pieptea a mai spus că, prin amendamentele propuse, fondul de rezervă al PMB nu va fi afectat foarte mult, suma necesară fiind de aproximativ 15 milioane de lei din totalul de 80 de milioane de lei.

Edilul Capitalei, Sorin Oprescu, a precizat că investiţiile noi vizează proiectul de la Piaţa Romană şi Prelungirea Ghencea şi vor începe şi lucrările de lărgire pe Şoseaua Fabrica de Glucoză.

În ce priveşte consolidarea celor 21 de imobile, primarul general a precizat că „există problemele de semnătură”.

În final, bugetul aprobat cuprinde, printre cele mai importante investiţii, sala multifuncţională „Lia Manoliu” (17,5 milioane de lei), reabilitarea Patinoarului Flamaropol (8,4 milioane de lei), supralărgirea Prelungirii Ghencea (70 de milioane de lei) şi pasajul de la Piaţa Presei (45,8 milioane de lei).

Pentru RADET, bugetul aprobat este de 570 de milioane de lei, plus 52 de milioane pentru investiţii, iar la RATB bugetul este de 545 de milioane de lei plus 34 de milioane de lei pentru investiţii.

În 2015 sunt programate să înceapă şase şantiere majore, inclusiv cel al drumului expres de la podul Ciurel la autostrada Bucureşti - Piteşti, proiect al cărui buget a fost scăzut de la 90 milioane de lei la 80 de milioane de lei.

Bugetul aprobat prevede şi sumele necesare închiderii mai multor şantiere. Este vorba de pasajele de la Piaţa Presei şi Piaţa Sudului, şoselele Iancului şi Pantelimon, bulevardul Rebreanu sau renovarea sediului vechi al Primăriei.

Consilierii au propus şi reducerea cu opt milioane de lei a bugetului alocat pentru refacerea sediului vechi al Primăriei, de la 77 de milioane la 69 de milioane de lei, deşi primarul Sorin Oprescu le-a explicat că lucrările trebuie finalizate şi nu poate fi redus bugetul. În final, consiliul a votat pentru menţinerea sumei propuse inţial, adică 77 de milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri