Căminul cu un singur elev

Data publicării:
caminul cu un singur elev 27 11 2015

Robert Răduca este elev în clasa a 11-a la Liceul Tehnologic Bârseşti din Târgu Jiu. Pentru că locuieşte la 40 de kilometri distanţă de oraş, este cazat în căminul şcolii. Până acum două săptămâni, mai avea încă patru colegi, care au renunţat deoarece părinţii nu şi-au mai permis să plătească lunar 300 de lei pentru cazare şi masă.

Robert Răduca, elev: Este foarte frumos, dar puţin plictisitor, dar mă descurc.

Reporter: Ai fi vrut să mai ai şi alţi colegi cu care să vorbeşti?

Robert Răduca, elev: Da, dar sunt sigur că o să mai vină.

Oana Dabelea, directorul Liceului Tehnic Bârseşti: Elevul beneficiază de toate condiţiile, masa o serveşte la restaurantul care este langa noi, cu care avem încheiat un protocol. Pentru cămin avem un supraveghetor de noapte şi un pedagog care au primit prin decizie internă să primească şi alte sarcini.

Costurile totale pentru utilităţi şi salarii, atât pentru cămin, cât şi pentru liceu sunt de 10 mii de lei pe lună, bani care vin de la minister.

Lavinia Petriţa, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu: Pentru a acoperi o parte a cheltuielilor de întreţinere conducerea liceului oferă spaţii de cazare şi către diverse persoane contra cost.

Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj: Dacă Liceul Tehnologic de la Bârseşti a reuşit cu fondurile de care dispune să asigure acestui elev condiţii de cazare şi de masă, îi admirăm pentru modul în care se descurcă, chiar şi în situaţii pe care le considerăm limită.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar spun că este prima dată când un liceu din Gorj se confruntă cu o astfel de situaţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri