Căpșuni de trei milioane de euro, distruse de grindină

Data publicării:
capsuni

La Satu Mare a plouat cu 32 de litri pe metrul pătrat şi a căzut grindina. Fermierii din comuna Porumbeşti au făcut bilanţul pagubelor şi spun că sunt afectate 1.400 de hectare de teren. Pe o treime din ele sunt cultivate căpşuni.

Unul dintre fermieri spune că un hectar distrus de grindină echivalează cu 20 de tone de fructe pierdute. Iar multe dintre ele urmau să plece în Ungaria şi în Ucraina.

„Estimez peste 100.000 de euro pierderi. Eu am aproape 12 hectare de căpșuni dar la anul dacă rămân cu opt hectare, îmi va fi destul de greu. Nu vom mai înainta, nu merită”, spune Iosif Kegyes, producător de căpșuni.

„Aproape 40 de centimetri a fost gheața”.

„Acum nu merită să culegem nici căpșunile care au rămas”.

„Până în 10.000 de euro am pierdut, am 4,5 hectare de căpșuni, cinci-șase”, spun producătorii.

În toată comuna, pagubele sunt imense. Doar căpşunile care nu vor mai ajunge în pieţe le-ar fi adus fermierilor aproape 3 milioane de euro.

Culturile cele mai afectate de grindină au fost cultura căpșunului, în jur de 400 de hectare. Pagubele sunt între două și trei milioane de euro”, spune Kárász Endre, viceprimar în Porumbești.

„Peste 50% din producţia estimată s-a pierdut, în localitatea Porumbeşti în mod deosebit”, spune prefectul județului Satu Mare.

Conform datelor oficiale, peste 6.000 de hectare de teren agricol şi 3.000 de gospodării şi anexe au fost afectate de furtunile din ultima săptămână din Satu Mare. Prefectul promite că va solicita Guvernului ajutor pentru agricultorii din judeţ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri