Carduri unice de călătorie RATB - Metrorex, valabile încă două săptămâni

Data publicării:
metrorex carduri

Deşi termenul dat iniţial de Metrorex expira astăzi, compania a decis să-l prelungească. Totuşi, conducerea Metrorex a decis să rupă colaborarea cu RATB din cauza datoriilor pe care regia autonomă le are la metrou.

Perioada de utilizare a cardurilor Activ la metrou a fost prelungită până la data de 2 mai 2014 inclusiv. Decizia nu a ajuns însă şi la urechile unora dintre angajaţii RATB.

Aşa se face că utilizatorii de carduri reîncărcabile ajung la metrou total dezorientaţi.

Reprezentanţii Metrorex spun că a fost prelungit termenul pentru utilizarea cartelelor pentru că RATB a continuat să elibereze bilete unice pentru metrou şi transportul de suprafaţă, chiar şi după ce a fost primită notificarea că înţelegerea comercială dintre companii a picat.

Aproximativ 25.000 de călători folosesc lunar cardurile Activ comune.

Metrorex susţine că RATB are de achitat 15 milioane de lei, adică banii încasaţi din vânzarea cardurilor comune. La începutul lunii martie reprezentanţii regiei de transport în comun spuneau că au plătit o parte din datorie. Restul ar fi rămas neachitat din lipsa banilor.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri