"Copiii nu sunt mini-oameni cu mini-drepturi. Chiar dacă nu au cicatrici vizibile, au cicatrici mai grave: ale umilinței". Este un apel lansat de la tribuna Consiliului Europei, pentru modificarea percepției și acțiunilor privind protecția reală a copiilor. România încă rătăcește prin hățișul celor 95 de acte normative pe care le-a adoptat în 25 de ani. Își îngroapă prea puținii lucrători sociali în munți de hârtii și se caută mereu prin buzunare pentru ceva mărunțiș cu titlu de ajutoare. Timp în care distanța dintre copii și părinți se tot măsoară cu palme, vorbe grele, sărăcie afectivă și financiară.

Embed:

 

România are, pentru perioada 2014-2020, o Strategie de protecția copilului. Un document generos, de 79 de pagini, care își propune ținte mărețe și schimbări fundamentale.

La Capitolul 8, prevede chiar proceduri clare de monitorizare și evaluare, sub titlul: "Dezvoltarea mecanismelor de guvernanţă şi consolidarea sinergiilor între sectoarele guvernamentale".

Şi probleme sunt. Cele din România reală.

Gabriela Alexandrescu, preşedintele organizaţiei Salvaţi Copiii: „Interesul superior al copilului este un principiu de bază. Sunt două direcţii - în familie şi la nivelul autorităților. În familie, un copil are propriile lui drepturi, nu mai e privit ca acum câteva secole, ca fiind proprietatea părinţilor. Drepturile copilului sunt superioare drepturilor părinţilor.”

Pe hârtie, aşa este în România acestui moment. Avem legi, ordine de ministru, ordonanțe și hotărâri de guvern, revizuite periodic pentru necesare clarificări şi eficientizare.

Aproape 58.000 de copii din România sunt exclusiv în grija statului. Dar statul trebuie să se asigure că li se respectă drepturile tuturor celor 3,8 milioane de copii din ţară. Pentru asta are doar 32.500 de angajaţi în departamentele specializate de protecţia copilului. Însă are 95 de acte normative în domeniu, şi alte 17 de asistenţă socială care se referă şi la copii.

Problema este, ca de obicei, sistemul. Acea construcție invizibilă, dar omniprezentă, rigidă, subfinanțată, săracă în emoții și fără compasiune individuală. Scopul său primordial a ajuns acordarea alocaţiilor și diverselor ajutoare celor numiţi rece beneficiari, termen care cuprinde de-a valma şi părinţi, şi copii. Or, accentul trebuie mutat.

Elena Tudor, director general Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie: „Prevenirea și sprijinirea familiei încât să-și crească și să-și îngrijească copilul în familie, acolo unde îi e locul. Din punct de vedere legislativ avem prevederi, important e să le respectăm. Noi, instituțiile, ONG și pprinții. Primul responsabil e părintele în îngrijirea copilului. Dacă părintele nu o poate face, atunci trebuie să intervină comunitatea locală, primăria, și să ajute familia respectivă, măcar să îi învețe că sunt beneficii sociale, că un copil trebuie să meargă la școală, să meargă la medicul de familie când are probleme. Și dacă primăria nu reușește să ajute familia, abia atunci ar trebui să intervină statul și să ia copilul de acolo.”

Mai exact, potrivit recomandărilor UNICEF, asta înseamnă că, înainte de toate, în România este mare nevoie de educație parentală. Întrebarea este cine poate organiza un asemenea proiect, fără de care copiii expuşi abuzurilor nu au nicio şansă la viaţă normală.

Elena Tudor, director general ANDPCA: „Avem suprareglementare. Nu aș face schimbări majore, nu de structură, nu de legislație, poate de schimbat mecanismul de finanțare la nivel local, cumva de găsit acele pârghii încât să fie activi cei de la primării, pentru că fără ei degeaba vorbim de prevenire, de abuz, neglijare, exploatare.”

Gabriela Alexandrescu, preşedintele organizaţiei Salvaţi Copiii: „O altă direcţie ar fi aceea în care serviciile publice ar colabora. Şi aici trebuie neapărat să se întâmple acest lucru, în sensul că serviciile de educaţie, cu cele de protecţie a copilului cu cele de sănătate trebuie să conlucreze şi trebuie întodeauna să ştie dacă anumiţi copii sunt în pericol.”

La rândul lor, aceste domenii au o listă lungă de nevoi, care nu pot fi compensate cu bunele intenţii.

Lipsesc: experţii în psihologia copilului şi a familiei, consilierii de mediere, banii pentru perfecţionare profesională şi salariile decente, telefoanele de serviciu, maşinile pentru deplasări la domiciliul celor care au nevoie de ajutor. În schimb, birocraţia este în exces.

Gabriel Chifu, secretar de asistență socială la BNS: „Sistemul este în colaps. Și trebuie de urgenţă pus la punct pe alte principii, pe cele ale UE.”


Copilărie cu palma

Neglijaţi. Înfometaţi. Bolnavi. Umiliţi. Bătuţi. Exploataţi. Sunt 10.200 de copii abuzaţi în familie în România. Alte 4.600 de sesizări sunt în curs de verificare.

Din cauza părinţilor care le puneau în pericol viaţa şi sănătatea, 2.200 de copii au fost scoşi de urgenţă din familie. Pentru ei nu iese nimeni în stradă, nu se fac mitinguri, nu se trimit scrisori de protest autorităţilor naţionale şi europene. Şi aceşti copii au dreptul la o viaţă normală, la îngrijire, la jucării şi educaţie. Lucruri de care suntem cu toţii răspunzători. Este apelul lansat de Digi24 prin campania intitulată Copilărie cu palma. Ca să nu mai existe palme date copilăriei.

Copilărie cu palma | Bebelușul mușcat de șobolani începe să se bucure de copilărie

 




Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!