EXPERIMENT. Jumătate dintre produsele din coşul Digi24 s-au scumpit față de decembrie 2013

Data publicării:
umparasturi

Sărbătorile au adus preţuri mari la alimente. Într-un an, cel mai mult s-au scumpit roșiile. Plătim în plus 2,5 lei pentru un kilogram de roșii, comparativ cu decembrie 2013.

Costa mai mult şi ouăle, folosite la prepararea cozonacilor. O caserolă cu 10 ouă s-a scumpit cu 1 leu şi 34 de bani. Pe lista produselor mai scumpe se mai numără făina, pastele şi brânza. Creşterile de preţ sunt de până la 71 de bani pentru fiecare, dar vor conta şi ele pe bonul de cumpărături.

În timp ce nouă produse din coşul Digi24 s-au scumpit, ieftiniri au fost la 8 din cele 18 produse. Cele mai mari ieftiniri sunt la produsele folosite la prepararea bucatelor tradiționale. Comercianții au promoții la carnea de porc, zahăr și vin. Spre exemplu, un kilogram de carne de porc costă cu 3,5 lei mai puțin

Carnea de pui şi cartofi au un preţ cu până la 86 de bani mai mic faţă de anul trecut. Este efectul reducerilor, spun şi românii care caută cea mai bună ofertă.

Unele produse sunt la promoție, cum sunt acești pui. Probabil că o să fie abundență de carne porc și o să scadă prețul”, spune o gospodină.

Singurul produs care are acelaşi preţ este pâinea. O franzelă albă costă 98 de bani. În total, coşul Digi24 costă 113 lei, cu 2 lei şi jumătate mai puţin ca în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Citiți și:
Experiment Digi24. Prețul coșului cu alimente de Crăciun, în fiecare săptămână din luna decembrie 2013
COȘUL Digi24. Alimentele care s-au scumpit cel mai mult de la începutul anului 2014
COȘUL Digi24. Prețurile cresc chiar şi la promoţii
Experiment Digi24: Cumpărături online versus cumpărături din magazin

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri