Cozi uriașe la plata taxelor și impozitelor

Data publicării:
plata taxe 24 11 2015 ghiseu captura-2

Mai mult, pensionarii s-au și certat cât timp au stat la coadă.

„Unde intraţi în faţă? Eu sunt în faţă doamnă.

 Nu sunteţi doamnă!

 Doamnă, am rând în faţă, vă rog frumos!

 Dă-te înapoi că nu vreau să mă cert cu nimeni, nu am venit să fac aici tărămboi, hai! E după mine şi eu sunt cu domnul în faţă, dar ea tot aici se bagă”.

Mai erau trei ore până la deschidere, dar în faţa Fiscului din Galaţi peste 200 de oameni stăteau deja la coadă. Şi s-au înfuriat în momentul în care au aflat că, înăuntru, sunt deschise doar trei dintre cele şapte ghişee.

„De ce trei ghişee... ălea îşi beau cafea şi stă lumea în stradă, în frig”, a reclamat o pensionară.

„Normal ar fi trebuit toate deschise din cauză să săptămâna trecută au fost închise”, a adăugat o altă pensionară.

Ca să nu mai stea cu orele la cozi, oamenii şi-ar putea plăti şi online dările către stat. O soluţie pe care o aleg însă prea puţini.

„Noi suntem învăţaţi în fiecare an să venim să stăm la rând aici, plătesc eu cu mâna să dau banii. E mai sigur aşa, am chitanţa în mână”, a declarat o pensionară.

„Prima zi la coadă să ne luăm o grijă, că e grijă şi trebuie să scăpăm de ea cât mai repede”, a spus un alt pensionar.

„La 7 am venit aici. Să ne plătim mamă datoriile, aşa sunt bătrânii ăştia”, a subliniat o altă pensionară.

Directorul Direcției de Fiscalitate a reclamat faptul că majoritatea oamenilor preferă să plătească taxele la ghișeu, în loc să le plătească online.

De ce să vii să stai aici şi să te mai superi că stai două trei ore, când numărul de angajaţi a scăzut şi de crescut nu mai creşte, când poţi foarte comod, foarte frumos, să plăteşti de acasă”, a declarat Elena Lovin, director al Direcției de Fiscalitate. 

Taxele şi impozitele pentru acest an pot fi plătite cu o reducere de 10 la sută până pe 31 martie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri