Craiova. Loc de joacă pentru copii, la preț de bloc

Data publicării:
loc de joaca craiova-1

Trei tobogane, un leagăn şi alte câteva aparate mai mici. În asta constă locul de joacă întins pe 300 de metri pătraţi şi pentru care Primăria Craiova a plătit 220.000 de euro.

„Mi se pare cam mult. Puteau să facă altceva de banii ăștia”, spune un craiovean.

O reacţie similară au avut şi consilierii locali din opoziţie, iar specialiştii imobiliari le-au împărtăşit uimirea.

Prima tentaţie a fost să cred că este o greşeală, că virgula nu a fost bine aşezată”, spune consilierul local Dan Cherciu.

„Cu 220.000 de euro se pot achiziționa proprietăți în limitele mărginașe ale Craiovei, proprietăți cu 4 case cu teren de 400 de mp și suprafața utilă per casă de 135 mp. Poate fi achiziţionat chiar un bloc de locuinţe”, spune brokerul imobiliar Liviu Bădoiu.

Primăria a plătit mult şi pentru materialele folosite la amenajarea locului de joacă. Un metru pătrat de covor de protecţie pentru copii a costat 1.000 de lei, în condiţiile în care preţul materialului este cel mult 200 de lei pentru un metru pătrat, la firmele specializate.

Mai mult, la doar trei zile de la instalare, unul dintre tobogane s-a rupt deja. 

Primarul Craiovei a anunțat că va veni cu precizări în acest caz după ce va studia în detaliu actele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri