De mâine, anumite categorii de persoane se vor putea pensiona mai devreme

Data publicării:
batrani pensionari GettyImages-479114466

 

Foto: Guliver/ Getty Images

Legea nr. 155/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial ÎN 20 iulie și va intra în vigoare mâine.

Minerii care îşi desfăşoară activitatea în subteran în proporţie de cel puţin 50% din timpul normal de muncă dintr-o lună (practic, aceasta este considerată muncă în condiţii speciale) se vor putea pensiona mai repede decât până acum, prevede actul normativ. Concret, stagiul complet de cotizare pentru aceste persoane va fi de 20 de ani (nu de 30 de ani, ca acum), însă numai dacă au muncit cel puţin 20 de ani în condiţiile speciale amintite, explică avocatnet.ro.

În ceea ce priveşte activitatea artistică în locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, stagiul complet de cotizare va rămâne în continuare de 30 de ani. Această prevedere se aplică, mai exact, balerinilor, dansatorilor, acrobaţilor, jonglerilor, clovnilor, călăreţilor de circ, dresorilor de animale sălbatice, soliştilor vocali de operă şi de operetă, instrumentiştilor la instrumente de suflat şi cascadorilor cu cel puţin 20 de ani vechime în aceste profesii.

În acelaşi timp, Legea nr. 155/2016 mai dispune că se vor putea pensiona mai repede şi persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de minimum 15 ani în zona I de expunere la radiaţii sau un stagiu de minimum 17 ani în zona a II-a de expunere la radiaţii, în activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare (muncă în condiţii speciale). Astfel, stagiul complet de cotizare va fi de 15 ani, pentru cei care au lucrat în zona I de expunere la radiaţii (faţă de 22 de ani şi şase luni, cât este acum), şi de 17 ani, pentru cei care au lucrat în zona a II-a de expunere la radiaţii (faţă de 25 de ani şi şase luni, cât este acum).

Deputaţii au explicat că cele două modificări vor înlătura discrepanţele create între pensiile calculate în baza vechii legi a pensiilor (Legea nr. 19/2000) şi cele calculate în baza actualei legi a pensiilor (Legea nr. 263/2010).

De reţinut este că orice lege se poate aplica doar pentru viitor, adică de la data intrării în vigoare. Totuşi, noile prevederi se vor putea aplica, la cerere, şi persoanelor pensionate între 1 ianuarie 2011 şi 23 iulie 2016.

"Drepturile de pensie recalculate se cuvin şi se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reşedinţă a solicitantului", dispune actul menţionat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri