Horea Uioreanu rămâne în arest. Decizia Tribunalului Cluj, menţinută de Curtea de Apel 

Data publicării:
horea uioreanu - 5470087-Mediafax Foto-Alexandru Mihaescu 1
Din articol

 

Potrivit avocatului lui Horea Uioreanu, Smaranda Bara, magistraţii Curţii de Apel Cluj au respins, marţi, contestaţiile formulate de apărători la sentinţa Tribunalului Cluj prin care a fost prelungită perioada de arest preventiv, iar decizia este definitivă, potrivit Mediafax.

"Decizia de astăzi (marţi - n.r.) nu mai poate fi atacată, însă noi mai putem să facem cereri de înlocuire a arestului preventiv cu arest la domiciliu. Ne gândim dacă vom depune o astfel de cerere", a declarat avocatul Smaranda Bara. 

Avocatul a menţionat că şi la termenul de marţi de la Curtea de Apel, dar şi la termenul de săptămâna trecută, de la Tribunalul Cluj, apărătorii au solicitat instanţei înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arest la domiciliu pentru cei trei inculpaţi. 

În 23 iunie, Horea Uioreanu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru trei infracţiuni de luare de mită, din care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi complicitate la spălare de bani. 

În acelaşi dosar, Ioan Bene, membru AGA în cadrul SC Construcţii Napoca SA, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de dare de mită în formă continuată (7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi spălare de bani. 

Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, a fost şi el trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru 10 acte materiale de dare de mită. 

Procurorii DNA l-au trimis în judecată în acelaşi dosar, în stare de libertate, pe consilierul judeţean din partea PNL Ioan Petran, pentru dare de mită, tot în stare de libertate fiind trimis în judecată şi omul de afaceri Gabriel Davidescu, director de dezvoltare în cadrul SC Uti Grup SA Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni concurente de dare de mită. 

Horea Uioreanu, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean au fost arestaţi preventiv în 29 mai, iar Tribunalul Cluj le-a prelungit, în 25 iunie, arestul preventiv cu încă 30 de zile. 

În urmă cu o săptămână, Tribunalul Cluj a decis menţinerea arestului preventiv în cazul lui Horea Uioreanu şi al oamenilor de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, trimişi în judecată pentru fapte de corupţie. Decizia a fost luată de instanţă după ce a fost verificată măsura arestării preventive, cum prevede legea.


 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri