Evacuare cu scandal în centrul Bucureștiului. Câțiva romi s-au urcat pe o casă în semn de protest

Data publicării:
protest evacuati

Centrul Bucureştiului, 2014. Strada Vulturilor. Intrăm în fostul cartier evreiesc. Acum, doar nişte imobile lăsate de proprietari să se prăbuşească. Câteva sute de oameni trăiesc printre dărâmături.

Dacă intri în această zonă, aproape nu-ti vine să crezi câte afli la mai puțin de trei minute de Piața Unirii. Este o zonă de 500 de metri pătrați, peste 20 de locuințe în care locuiesc peste 250 de persoane”, relatează Laurențiu Rădulescu, reporter Digi24.

25 de locuinţe sunt astăzi evacuate. Proprietarii au revendicat şi au câştigat casele în instanţă.

„Noi unde stăm acuma? Tu te duci și stai în vilă, noi unde stăm? Pe străzi cu copiii?”, spune o persoană afectată.

Disperati, câţiva locatari s-au urcat pe case și amenință că se aruncă.

„Să vină primaru`”, spune unul dintre ei.

Se întâmplă urmatoare chestie. Deci am și decedați, am și ocupați de către terți. Am cumnați, veri, nepoți. Decedați chiriași, uite chiriași”, explică executorul judecătoresc.

Intrăm în casa unuia dintre cei care astăzi sunt evacuaţi. O locuinţă de nici 50 de metri pătraţi, cu pereţi scorojiti şi toalete improvizate.

„Unchiul meu ne-a lăsat aici că noi n-am avut casă, am băgat actele în primărie. De 13 ani de zile care nu ni s-a dat nicio...”, spune un locatar.

În camera alăturată, fetiţa de opt ani şi mama ei îşi strâng lucrurile. Copila tocmai ce s-a întors de la prima zi de şcoală.

Am dus-o la școala, normal. Cu toate că aicea nu m-a mai lăsat să mai intru înapoi când am venit de la școală cu ea”, spune femeia.

Câteva case depărtare, o fostă casă evreiască stă să cadă.

„Așa arată una dintre clădirile în care locuiesc oameni în centrul Bucureștiului. N-a mai rămas nimic. Se pare că și-au luat cel puțin o parte dintre ei pături, cam tot ce mai aveau pe aici și au plecat înainte să vină mascații să îi evacueze”, relatează reporterul Digi24.

Sute de oameni sunt obligaţi acum să părăsească imobilele în care mulţi dintre ei stau de 30 sau chiar 40 de ani.

Oamenii au la dispoziţie mai putin de 24 de ore să părăsească această zonă. Pentru ei s-a găsit şi o soluţie. Până la primavară vor putea fi cazaţi în două cămine de nefamilişti din Capitală. 


Autoritățile așteaptă ca oamenii să-și facă bagajele și să evacueze zona. Totul a pornit de la o locuință, dar întreaga zonă care este evacuată conține 25 de imobile care au fost retrocedate iar în cele din urmă au fost câștigate definitiv și irevocabil în instanță.

Executorul judecătoresc a spus reporterului Digi24 că o ultimă hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a fost dată în 2011 și că oamenii au fost somați de mai multe ori să părăsească aceste imobile, lucru pe care oamenii nu l-au făcut.

Câteva persoane care urmează să fie evacuate s-au urcat pe acoperișul unei clădiri în formă de protest. Ei spun că nu vor coborî până când nu vor sta de vorbă cu primarul sectorului 3.

Peste 50 de jandarmi au intervenit la această acțiune pentru că oamenii se opun să părăsească aceste locuințe până când primăria nu le va asigura un acoperiș deasupra capului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri