Explicaţii în Parlament. Mişu Negriţoiu: RCA la Dacia Logan e cât două plinuri de benzină

Data publicării:
misu negritoiu - 5580681-Mediafax Group-Andreea Alexandru

Declaraţia a fost făcută de preşedintele ASF Mişu Negriţoiu, în faţa comisiei de Buget din Camera Deputaţilor, unde a fost chemat să dea explicaţii despre cât şi de când se vor scumpi asigurările de răspundere obligatorie.

În timp ce brokerii de asigurări şi service-urile spun că în 2015 vom plăti cu până la 30 la sută mai mult, Mişu Negriţoiu spune că poliţele nu ar trebui să se scumpească cu mai mult de 3 la sută.

RCA acum, în medie, este 515 lei potrivit evidenţelor noastre şi, tot din raportări, creşterea RCA pe primele nouă luni a fost de 3%. Un RCA astăzi la o Dacia Logan este echivalentul a două rezervoare de benzină. Eu m-am angajat să fac un plan de analiză a situaţiei RCA şi a primelor de asigurare pentru tineret. Avem în vedere să intrăm într-o analiză cu toate societăţile de asigurări care oferă acest produs, să vedem de ce sunt aşa de mari, să înţelegem, să solicităm recalcularea, reanalizarea”, a declarat Mişu Negriţoiu.  

Autoritatea de Supraveghere Financiară prognozează că tariful mediu al poliţelor RCA ar putea creşte cu 3% la anul. Însă, relevanţa scumpirii medii este scăzută în condițiile în care tariful poliţei este calculat diferit de la o persoană la altă. Contează vârstă asiguratului, mașina pe care o conduce, antecedentele rutiere și chiar și oraşul în care locuieşte.

RCA se scumpeşte în funcţie de client

RCA 2015, noi modificări. Cum se va calcula tariful și ce informații apar pe polița de asigurare?

Tarifele RCA nu sunt ca tarifele gazelor. Prima RCA sunt mii de prime RCA. Ele rezultă într-o medie. Noi ne-am uitat la medie, dar trebuie să ne uităm şi individual”, spune Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF.

Iar Autoritatea de Supraveghere Financiară a redactat pentru asigurările obligatorii reguli mai stricte, care se vor resimţi în tarif.

Tarifele pentru poliţa RCA se vor modifica o singură dată pe an, însă de la 1 ianuarie ar trebui să ne aşteptăm la creşteri de cel puţin 30% pentru aceste poliţe.

În plus, costurile de intermediere, care sunt acum de până la 18%, trebuie să fie trecute în contract, pentru ca şoferii să ştie cât din valoarea asigurării ajunge la brokeri sau la companiile de asigurări.

O altă modificare îi vizează pe cei care au accidente grave

În cazul unei daune totale, compania de asigurări trebuie să vă despăgubească în funcţie de valoarea reală a maşinii şi nu pe baza unei grile de uzură, aşa cum se întâmpla până acum.

Şefii Autorităţii de Supraveghere Financiară spun că vor controla modul în care companiile de asigurări îşi calculează tarifele, iar dacă acestea vând poliţele la preţuri prea mici, riscă să fie închise.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri