Galaţi. Peste 100.000 de oameni îngheaţă în propriile apartamente

Data publicării:
galati-1

Azi-noapte, la Galaţi, temperatura a scăzut până la minus 2 grade Celsius, iar cei peste 100.000 de localnici rămaşi fără căldură şi apă caldă în apartamente au încercat să găsească alte surse de încălzire. Oamenii au dat drumul la aragazuri şi s-au îmbrăcat mai gros.

Violeta Drăgici locuieşte într-un apartament cu două camere din Galaţi şi de două nopţi are caloriferele reci: „Nu mi se pare corect, eu sunt la zi cu datoriile, nu am un leu la întreţinere, absolut tot, tot, de ce trebuie să suport eu frigul?”

Avaria produsă vineri seara a afectat o conductă magistrală, aşa că tot oraşul a rămas fără apă caldă şi căldură.

Muncitorii au reparat conducta aseară, însă reprezentanţii Electrocentrale spun că este nevoie de cel puţin zece ore pentru ca agentul termic să ajungă în casele oamenilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri