IPS Pimen: „Educaţia pentru sănătate” promovează şi încurajează păcatul desfrânării

Data publicării:
ips-pimen 0

 

În Pastorala de Paşte, IPS Pimen Suceveanul arată că este bucuros că astăzi tot mai multe mame vin cu copiii la Împărtăşanie şi consideră că mamele sunt datoare să facă acest lucru şi după ce copiii lor merg la grădiniţă şi apoi la şcoală.

„Adevărata mamă, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu este cea care doar naşte copii, ci cea care îi şi educă şi îi creşte în duhul învăţăturii şi moralei dreptei credinţe creştine”, arată înaltul ierarh.

Potrivit Mediafax, IPS Pimen Suceveanul menţionează că vede că astăzi elevii în şcoală, pe lângă cunoştinţele folositoare lor şi societăţii, primesc şi „învăţături nesănătoase” pentru viaţa lor, la vârsta lor necoaptă, „învăţături cu titlul Educaţia pentru sănătate, educaţie care în realitate promovează, încurajează păcatul desfrânării, lucru care nu se întâmplă în şcoala niciunei alte religii necreştine”.

El consideră că, în urma acestei situaţii, părinţii elevilor, profesorii care predau religia, preoţii şi fiecare trebuie să arate copiilor gravitatea acestei educaţii.

„Suntem datori să ne rugăm şi mai mult şi cu toată inima pentru luminarea minţii celor care împărtăşesc şcolarilor cunoştinţele necesare pentru formarea lor sufletească, pentru demnitatea lor civică”, mai susţine IPS Pimen.

Citiți și Patriarhul Daniel, în Pastorală: Să fim alături de cei din spitale, orfelinate, închisori, de cei în sărăcie!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri