Jumătate dintre tinerii români stau cu părinții

Data publicării:
somaj tineri

Peste 44% dintre românii cu vârste de până la 34 de ani locuiesc cu părinţii. În Uniunea Europeană, proporția este mai mare doar în Italia, Bulgaria şi Grecia, arată datele Eurostat.

Tinerii nu își permit să își cumpere o casă, sunt și mai scumpe, dacă le raportăm la venit și la siguranța locului de muncă”, spune Darius Cristea, sociolog.

Dacă vorbim de o garsonieră de 20.000 de euro într-un bloc din zona de sud, atunci ne-ar trebui 1.700 net pe cartea de muncă să ne încadrăm, dacă vorbim despre o garsonieră de 35.000 de euro într-o zonă mai bună, atunci e vorba de 2.500 de lei net”, spune Dragoş Vîlceanu, preşedintele Asociaţiei Brokerilor Imobiliari.

Cei mai mulţi tineri spun că banii nu le sunt suficienţi nici măcar să închirieze o locuinţă.

Există şi tineri care nici măcar nu-şi caută o locuinţă, pentru că li se pare mai comod să stea la mama, spun sociologii.

La polul opus se află ţările nordice. În Suedia, de exemplu, mai puţin de 2% dintre cei cu vârste între 25 şi 34 de ani mai locuiesc cu părinţii.

Nu avem un sistem reglementat al chiriilor, în care cineva stă în chirie 20 de ani și strânge bani ca să își ia casă, e un model din țările nordice”, spune Darius Cristea.

O altă cauză este, spun sociologii, faptul că România este o ţară de proprietari. Spre comparaţie, locuitorii din Vest văd o normalitate din a locui toată viaţa cu chirie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...