Lupta pentru un loc de parcare în București duce la situaţii absurde. Unii şoferi se cred stăpâni pe spaţii care nu sunt ale lor şi aplică legea junglei. Cea mai recentă victimă este un bucureştean care s-a trezit cu maşina vandalizată, doar pentru ca a parcat într-un loc public revendicat de un alt şofer. Au fost cel puţin 100 astfel de situaţii în capitală, anul trecut, confirmă poliţiştii.

Embed:

Camerele de supraveghere ale unui bloc din sectorul 4 au înregistrat pas cu pas încercarea bărbatului de a găsi un loc de parcare. Încetineşte în dreptul unei maşini, mai dă câteva ture, apoi parchează într-un alt loc. Coboară şi se îndreaptă spre maşina parcată pe spaţiul pe care şi-l dorea. Smulge oglinzile şi stergătoarele autoturismului.

„Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de nefolosinţă a unui bun se pedepseşte cu închisoare până la doi ani sau amendă. De menţionat este că această faptă se pedepseşte doar la plângerea prealabilă a victimei”, spune Bogdan Ghebaur purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

O plângere a depus şi proprietarul maşinii vandalizate, mai ales că doar cu o dovadă de la poliţie îşi poate repara autoturismul prin asigurarea CASCO. Culmea e că victima parcase pe un loc public, nicidecum pe spaţiul şoferului.

În Bucureşti sunt două milioane de autoturisme şi doar 200.000 de locuri de parcare. În această luptă inegală, bătălia pentru un loc de parcare public este tot mai aprigă, iar principiul după care se ghidează şoferii este "primul venit, primul servit"”, relatează Ioana Ciurlea reporter Digi24.

Poliţiştii confirmă că unii şoferi din Capitală aplică legea junglei.

Au existat o mulţime de cazuri, aproximativ 100, în care am fost sesizaţi pentru a debloca maşini.

În anumite parcări publice au existat cetăţeni care au sesizat că maşinile lor erau blocate de alte maşini. Echipajele de rutieră ale poliţiei locale Bucureşti au înregistrat şi două altercaţii, sub ochii agenţilor, cei care şi-au blocat maşinile s-au luat la bătaie”, spune Răzvan Popa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale din Bucureşti.

În 2011, un taximetrist din Bucureşti a fost ucis într-o altercaţie pornită de la un loc de parcare. Camerele de supraveghere ale unui resturant din zona Titan au surprins momentul în care un tânăr l-a bătut până la moarte pe şoferul de taxi, pentru că îi ocupase locul de parcare. Şi anul trecut, în cartierul Dristor din Capitală, patru bărbaţi s-au bătut din cauza unui loc de parcare. În altercaţie a fost folosit şi un pistol cu bile de cauciuc.


Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!