Tone de deşeuri tronează pe străzile staţiunii Mamaia, iar explicaţia este pur românească. Firma de salubritate nu a mai curăţat spaţiile publice de patru luni pentru că nu i-a cerut nimeni să facă acest lucru.

Embed:

Potrivit firmei de salubritate, contractul prevede ca, în cazul gunoaielor aruncate pe stradă, Primaria este cea care trebuie să solicite ridicarea acestora, altfel nu se poate interveni.

În ceea ce privește ridicarea gunoaielor de la agenții economici și populație, lucrurile sunt clare iar plata se face în funcție de cantitatea de gunoi ridicată. Autoritățile locale susțin că acele gunoaie au fost aruncate de trecători sau de agenții ecomomici care încă mai au activitate și în timpul sezonului rece.

Aproape 40.000 de turişti aduc vara culoare la Mamaia în fiecare weekend. Neonele cluburilor şi maşinile scumpe strălucesc. Tinerii dansează pe plaje şi nu ai unde să arunci un ac.Iarna, însă, staţiunea devine Cenuşăreasa litoralului. Locul miilor de turişti este luat de mii de gunoaie.

Mormane întregi cu tot felul de resturi menajere împânzesc aleile care duc spre promenada de la Cazino. Firma de salubritate nu a mai trecut pe aici de cel puţin patru luni.

Resturi de mâncare, ambalaje şi sticle sunt rostogolite de vânt prin Mamaia. Dezolant pentru cei care vin să admire marea iarna.

Aleile, parcările şi spaţiile verzi riscă să se transforme într-un focar de infecţie, iar autorităţile locale recunosc situaţia şi atât.

„Ultimul ordin de lucru în staţiunea Mamaia a fost la 1 octombrie. Staţiunea Mamaia e considerată staţiune estivală, bineînţeles, mai puţin partea cu lacul unde sunt nişte apartamente”, a explicat Liviu Tramudana, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța.

Problema este că tone de gunoaie sunt împrăştiate pe alei şi spaţii verzi, adică pe domeniul public. Vina este împărţită, spun activiştii de mediu

Sunt doi mari operatori: atât Apele Române şi mă refer în zona de nisip şi pe marginea luciului de apă, dar şi Primăria Municipiului Constanţa, pe spaţiul verde şi în faţa hotelurilor”, a declarat Victor Maxim, președintele organizației neguvernamentale ONG Greenpact.

Cei de la firma de salubritate spun că strâng gunoiul de la agenţii economici, dar pentru cel de pe spaţiul public trebuie să fie sunaţi de Primărie şi trimişi să cureţe. Deşi compania primeşte 335 de milioane de euro pentru un contract ce se întinde pe 25 de ani. Iar agenţii economici susţin că achită taxa de salubritate în funcţie de cantitatea de gunoi pe care o produc, iar preţurile nu sunt chiar mici.

Sesizate de activiştii de mediu, autorităţile locale au început acum o amplă acţiune de salubrizare la Mamaia.

 

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!