Ministerul Finanțelor Publice a semnat acordul de licențiere a Trezoreriei Statului ca acceptator de plăți electronice cu carduri MasterCard și Maestro în condițiile stabilite de Ordonanța de Urgență a Guvernului privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Statului, informează Agerpres.

Foto: Gulliver/GettyImages

Implementarea sistemului de plată online, inclusiv extinderea serviciilor de internet banking ale Trezoreriei Statului, se va realiza din fonduri europene prin proiectul „Îmbunătățirea capacității procesului decizional la nivelul sectorului financiar din România — TREZOR”. În urma evaluării de către Autoritatea de Management a Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA), acesta a fost acceptat în vederea finanțării”, se arată într-un comunicat al MFP.

Proiectul va dezvolta o componentă dedicată plății cu cardul, prin intermediul căreia contribuabilii vor putea efectua plata online a tuturor tipurilor de impozite și taxe atât la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, cât și la cele administrate de alte instituții publice. Contribuabilii nu vor plăti comisioane la tranzacții.

E un pas important pe care Ministerul Finanțelor Publice îl face pentru a veni în întâmpinarea contribuabililor. Aceștia își vor putea plăti taxele și impozitele de acasă și de la serviciu, cu ajutorul unui sistem sigur și accesibil. Consider că ușurința cu care ne plătim taxele și impozitele este esențială pentru o colectare mai eficientă și pentru creșterea gradului de conformare voluntară. Este și o expresie a respectului pe care îl avem pentru cetățean. Infrastructura nou creată este deschisă pentru toate sistemele de plată care acceptă autorizarea Trezoreriei în condițiile legislației în vigoare”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

În perioada următoare, MasterCard va realiza implementarea tehnică, care va dura maximum trei luni.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!