O femeie din Galați este moartă în acte, vie în realitate şi primeşte pensie

Data publicării:
pensionara moarta

Mi-a zis că sunt apărută moartă. Dar eu merg. M-a bufnit râsul. Pe o parte eram supărată, pe de altă parte îmi venea să râd. Cum se poate să fiu moartă”, povestește pensionara Ştefana Macovei.

Funcţionarii de la Casa de Pensii spun însă că nu e vina lor pentru că femeia a fost declarată moartă. Cu toate acestea, Ştefana Macovei a tremurat pentru pensie ei de 350 de lei.

În momentul în care factorul poştal vizează lipsă domiciliu sau decedat, eu sunt obligat să sistez la plată. Nu omor, nici nu înviu pe nimeni”, a spus Nicu Sburlea, purtător de cuvânt Casa de Pensii Galaţi.

Funcţionarii de la Casa de Pensii au luat de bun anunţul poştaşului şi nu au verificat şi la evidenţa populaţiei dacă Ştefana Macovei trăieşte sau nu. Adevărul e simplu de aflat.

Doamna nu a decedat, toate actele sunt perfect valabile. Mai departe ţine de cei de la casa de pensii”, a declarat Silviu Bacalum , director Evidenţa Populaţiei Galaţi.

Funcţionarii de la Casa de Pensii au promis că rezolvă problema, sistemul informatizat dă erori şi doamna Macovei încă este moartă la ei în acte. Îi dau banii, dar nu şi cuponul de pensie. Fără el, femeia nu poate primi medicamente compensate şi reduceri la transport.

Pensionara mai are răbdare doar o lună. Apoi, vrea să dea în judecată Casa de Pensii Galaţi. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri