"Chiar dacă procesul de adopție poate dura și ani de zile, dragostea vine instantaneu", spune Laura, o tânără care a devenit de curând mama cu acte în regulă . În România sunt mulți cei care vor să înfieze un copil. Procedurile de adopție sunt greoaie, dar în spatele lor se ascund bucuria și emoția de a deveni părinte, altfel decât pe cale naturală.

Embed:

Maria a fost abandonată în 2011, într-o maternitate din Timişoara. A durat aproape 4 ani până când şi-a găsit adevărata mamă. Nu pe cea care a născut-o, ci pe cea care i-a arătat dragostea şi a învăţat-o ce înseamnă acasă.

„A fost dragoste la prima vedere. În momentul în care am văzut doar poza Mariei, am știut că este ea și că este a mea,” povestește Oana Raicov, mama adoptivă a Mariei.

Familiile care adoptă trebuie să aibă o flexibilitate foarte mare în gândire, capacitatea de acceapta o altă persoană: copilul, în integritatea lui, fără să își dorească neapărat să îl schimbe și să aibă extrem de multă disponibilitate psihică,” spune Cristina Neacșu, reprezentant DGASPC.

„E mai dezinvoltă, este mai zâmbăreață, ochișorii îi "zâmbesc" ca să zic așa este fericită. Se simte iubită, eu așa zic și asta contează cel mai mult,” mai spune mama adoptivă a Mariei.

Prin aceeaşi experienţă frumoasă a adopţiei a trecut şi Laura Mihailescu. Ea are doi copii, pe Maria şi pe Nectarie. Din prima clipă în care i-a văzut a simţit că sunt ai ei. Nectarie avea doar două luni.

„În momentul în care l-am adus acasă și l-am luat în brațe, amândoi am simțit că este copilul nostru. Eu nu știu ce simt mamele când nasc și își iau pentru prima dată copiii în brațe, dar ce am simțit eu când mi-am văzut ambii copii a fost... Este un sentiment foarte emoționant. Am simțit că este copilul nostru și ne-am purtat ca atare din prima clipă,” spune Laura, mama adoptivă a Mariei și a lui Nectarie.

Laura şi soţul său şi-au dorit mereu o familie cu doi copii. Aşa că după Nectarie a venit rândul Mariei să îşi întâlnească părinţii. Chiar dacă avea 4 ani, fetiţa a ştiut din prima că ei sunt mama şi tata.

„În momentul în care am văzut-o, ne-a întâmpinat cu: Ați venit? De când vă așteptam. Moment în care ni s-au tăiat picioarele, ne-am uitat la ea și am văzut-o cum se uita la noi ca la cel mai bun lucru din lume, noi ne uitam la ea și zâmbeam în continuu cu lacrimi în ochi, pentru că e un moment emoționant... Și mi-aduc aminte că atunci când am plecat ea a început să plângă că: De ce nu vine cu noi? deși noi nu îi spusesm nicio secundă că vom fi părinții ei, am fost prezentați ca niște prieteni. Ne-a spus apoi doamna de la Protecția Copilului: Aveți timp până luni să vă hotărâți. Iar noi am spus: Ce să ne mai hotărâm? Suntem hotărâți! Haideți să mergem să semnăm să o luăm acasă!", își amintește mama adoptivă a Mariei și a lui Nectarie.

„Copiii simt în momentul în care văd un părinte, simt că acela va fi părintele lui. El își dorește dinaintea ta să facă parte din familie,” adaugă Ioana Grigore, inițiator proiect „Academia de supereroi”.

Nectarie şi Maria sunt două cazuri fericite. O statistică a Direcţiei pentru Protecţia Copilului arată că, în 2015, în România erau 60.000 de copii instituţionalizaţi. Dintre aceştia, doar 4.000 se află pe listele de adopţii şi au şansa să crească într-o familie nouă. De partea cealaltă, cei care îşi doresc să devină părinţi trebuie să se supună unui proces de adopţie care durează aproape 1 an.

Persoana sau familia care vrea să adopte un copil abandonat trebuie să obțină un atestat din care să reiasă faptul că este aptă să primească un copil. Timp de 4 luni discută cu un psiholog care face o evaluare afectivă. Viitorii părinți adoptivi sunt evaluați social de un expert din cadrul direcției și își fac investigații medicale pentru boli cronice. După obținerea atestatului începe perioada de așteptare care poate ajunge la 5 luni. Este momentul în care inspectorii direcției, pe baza evaluării familei, caută copilul care s-ar potrivi cel mai bine. După ce l-au găsit, urmează 3 luni în care copilul petrece câteva zile pe săptămână pentru acomodare. La final, este nevoie de o hotărâre judecătorească și copilul ajunge la noii părinți.

Laura Mihăilescu: „Dragostea vine când îl vezi prima dată. Chiar vorbeam cu specialiștii de la adopții că în momentul în care simți că este copilul tău, este și momentul în care nu mai vrei să te desparți de copilul respectiv. Și sunt familii potrivite cu un copil din Baia Mare și se mută acolo pe tot parcursul potrivirii, pentru că nu se mai pot despărți de copilul acela. Adica dragostea nu vine în momnetul în care îl iei acasă, dragostea vine din prima secundă în care îl vezi.”

Cristina Neacșu, reprezentant DGASPC: „Sunt copii care atunci când văd o familie nu vor să interacționeze deloc. Și același copil la altă familie s-a dus, a relaționat incredibil, au avut o întâlnire minunată și aia a fost. Copiii au niște informații pe care noi ca adulți nu le avem. Ei simt ce este bine pentru ei. Nu știu de unde.”

Laura Mihăilescu: „Prima dată când iei copilul acasă intri într-o panică teribilă pentru că nu ai nimic. Nu aveam rochițe, nu aveam pijamale. Nu aveam periuță de dinți. Dar este o panică normală, cumva te face să treci de la ceea ce îți e frică de fapt: că nu se va integra, că nu știi ce se va întâmpla, la niște chestii foarte materiale, și ai senzația că dacă le rezolvi pe astea totul o să fie mai bine.”

Cristina Neacșu: „Din punct de vedere material copilul nu are nevoie de foarte mult: are nevoie să mănânce ceva, nu îl interesează neapărat că îi dai pâine cu unt sau altceva, și să aibă hăinuțe. Atât. În rest, totul se construiește pe parcurs: răbdare trebuie și disponibilitate. Dacă adultul vrea, este imposibil să nu iasă.”

Primele zile ale copilului în noul cămin ar trebui să decurgă natural, iar specialiştii atrag atenţia asupra câtorva lucruri de care viitori părinţi trebuie să ţină cont.

Cristina Neacșu: „Eu aș recomanda ca în primele zile să fie limitate vizitele familiei lărgite: să nu vină toată lumea buluc în vizită. Să dea timp copilului să se adapteze, să se cunoască. Și familia să își dea timp să cunoască copilul.”

Laura Mihăilescu: „Copiii aștia au trecut deja printr-un abandon. Ei au nevoie de certitudinea că tu nu o să îi abandonezi. Sunt copii care au văzut 3-4 familii posibile adoptatoare care au renunțat, iar ei nu mai au încredere că vii tu și îi iei acasă și ce? Mă lași iară?"

Cristina Neacșu: „Copilul este mult mai emoționat decât ei, el vine într-un loc nou, cu mirosuri noi, cu sunete noi și atunci noi, ca adulți, ce trebuie să facem? Să încercăm să ușurăm lucrul acesta.”

Ioana Grigore, inițiator proiect „Academia de supereroi”: “Sfatul meu pentru cei care adoptă este să lase momentul venirii acasă al copilului să curgă de la sine. Și pur și simplu să ia fiecare zi ca una nouă cu altcineva în familie, dar în același timp să nu se streseze și să nu își mai facă griji. Oricum au trecut printr-un proces lung, oricum a fost mult stres în procesul acesta. Acela ar trebui să fie momentul în care toate grijile se risipesc.”

Mihaela Horumba, psiholog: „Important este să facem lucrurile fără să intrăm în panică, pentru ca lucrurile oricum se vor rezolva și ai avut puterea să iei un copil și să devii părinte pentru el, cu siguranță găsești resurse să treci și peste clipele provocatoare.”

Laura Mihăilescu a vrut să împărtăşească experienţa sa şi altor mame. Împreună cu Ioana Grigore au lansat proiectul "Academia de supereroi" şi periodic organizează întâlniri cu persoane care au trecut sau îşi doresc să treacă prin aceeaşi experienţă: să fie părinţi din dragoste, nu din ADN.

Ioana Grigore: “ Să încercăm să depășim bariera acelor oamnei care vor să vină la grup dar nu o fac pentru că nu vor să se știe că își doresc să adopte, aș vrea să fie deschiși, sunt oameni care nici nu știu sigur dacă vor să adopte: atunci chiar vreau să vină să se gândească dacă mai vor să se chinuie să treacă prin fertilizari in vitro, sau în momentul în care se întâlnesc cu niște oameni care au adoptat și aud niște povești frumoase nu mai are sens.”

Laura Mihăilescu: „Sfatul pe care pot să îl dau este să încerce să cunoască familii care au copii adoptați, pentru că în momentul în care vezi o familie cu copii adoptați în viața lor de zi cu zi, îți dai seama că nu este nicio diferență față de o familie normală. De foarte multe ori copiii ajung să semene cu părinții adoptivi.”

Laura a aşteptat mult până să devină mamă şi nu i-a fost deloc simplu. Dar şi-a propus să uite de cozile la care a stat, de hârtiile pe care le-a semnat şi testele la care a fost supusă. Acum este părinte şi viaţa i s-a schimbat total.

Laura Mihăilescu: „Râdem mai mult, dansăm mai mult, ne uităm la desene animate mai mult, citim povești. Nu are cum să fie rău, nu?”

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!