Presiuni pe salariile IT-iștilor. Este de așteptat un exod precum al medicilor

Data publicării:
programatori

Această „pedeapsă” poate fi evitată, dacă IT-iştii care lucrează ca persoane fizice autorizate sunt trecuţi pe cartea de muncă. Nu mai plătesc contribuţii din urmă, dar le plătesc de acum încolo. Ceea ce este un efort financiar suplimentar pentru companii. Iar cele care nu vor fi dispuse să îl suporte, probabil că vor rămâne fără cei mai buni angajaţi. Pentru că IT-iştii sunt foarte mobili. Se duc foarte uşor acolo unde sunt salariile mai mari.

PFA-ul a devenit în ultima perioadă una dintre formele preferate pentru remunerarea programatorilor. Contribuţiile sunt mai mici decât la cartea de muncă. Persoanele fizice autorizate plătesc un impozit pe profit de 16%, o contribuţie de sănătate de 5,5% din venitul net şi o contribuţie de asigurări sociale de 26%, de care pot să scape dacă au şi un contract de muncă, fie el şi part-time.

Însă Fiscul vrea să demonstreze că de fapt multe persoane fizice autorizate sunt de fapt angajaţi. Şi încearcă să convingă firmele să renunţe la PFA-uri şi să încheie contracte de muncă.

Patronii din sectorul IT vor avea de ales. Fie le oferă IT-iştilor salarii brute mari pe cartea de muncă, astfel încât veniturile nete pe care le primeau ca persoane fizice autorizate să nu scadă; fie menţin salariile brute la acelaşi nivel ca banii oferiţi sub formă de PFA, situaţie în care veniturile IT-iştilor vor scădea cu 40%, după calculele Contexpert.

Companiilor IT mici le va fi astfel mult mai greu să îşi păstreze programatorii buni. Dacă aceştia se vor trezi cu veniturile tăiate cu 40%, fie îşi vor căuta de muncă la marile companii, fie peste hotare.

Un studiu Brainspotting arată că 28% dintre IT-işti sunt deja la al doilea loc de muncă, aproape 23% la al treilea şi 7% la a patra slujbă. Reprezintă o forţă de muncă foarte mobilă, care caută mereu salarii mai mari ştiind că în România este un deficit de informaticieni.

În acelaşi timp, nu ezită să ceară beneficii extrasalariale. În Bucureşti, 64% dintre IT-işti vor asigurare medicală, 46% le cer angajatorilor să le plătească stagiile de pregătire profesională, 43% vor un program de lucru flexibil, iar 25% cer bonuri de masă.

51% dintre programatori şi dezvoltatori spun că salariul şi pachetul de beneficii financiare contează cel mai mult atunci când aleg să lucreze pentru o firmă. Mai mult decât mediul şi programul de lucru sau decât existenţa unor programe de training. În Capitală, salariile pornesc de la 500 de euro pe lună pentru IT-iştii începători şi ajung la 3.000 de euro pentru managerii IT.

Cei de la Contexpert estimează că, dacă veniturile IT-iştilor vor fi diminuate de legislaţia PFA-urilor, România riscă un exod asemănător celui din domeniul medical.

România are în prezent aproximativ 100.000 de specialişti IT.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri