Proprietarii electrocasnicelor arse de curent, despăgubiți de furnizorul de energie

Data publicării:
electro

Romeo Tarasov a trebuit să îşi schimbe şi televizorul şi frigiderul în ultimul an. Nu a fost alegerea lui. „Am avut mai multe fluctuaţii de tensiune din cauza lucrărilor. Au afectat obiectele casnice din casă. De exemplu, a fost un frigider şi am fost nevoit să merg să recuperez dauna”, spune Romeo Tarasov.

Doar în ulimul an, inspectorii de la protecţia consumatorului au primit peste 100 de reclamaţii.

Când cumpără un produs, să păstreze acel bon, acea factură, ceea ce înseamnă certificatul de garanţie. S-ar putea să nu fie vina operatorului de distribuţie a energiei, să fie vina producătorului”, afirmă Marius Dunca, preşedinte ANPC.

Dacă nu este vorba de un defect de fabricaţie, furnizorul de energie este obligat să plătească despăgubiri, chiar dacă aparatul nu mai este în garanţie.

Asiguraţi-vă însă că pe factura de la service sau de la constatarea defecţiunii scrie cauza, respectiv fluctuaţiile de tensiune.

Autorităţile vor reguli noi care să îi protejeze pe români și să scurteze termenul de recuperare a banilor. Şi despăgubirile vor fi mai mari.

În maximum zece zile lucrătoare de la producerea incidentului, clientul trebuie să depună o sesizare scrisă către furnizorul de energie. În această cerere trebuie trecute adresa şi data la care s-a produs paguba, plus valoarea estimată a prejudiciului.

35 de zile are la dispoziţie furnizorul pentru a face verificările, iar dacă se dovedeşte că are dreptate clientul, acesta va fi despăgubit, dar nu mai puţin de 50% din valoarea bunului.

Sunt însă şi alte variante care vă asigură că nu trebuie să cheltuiţi bani pentru noi produse.

Există produse de asigurare, ataşate bunurilor electronice şi electrocasnice vândute de anumiţi retaileri, care acoperă garanţie extinsă şi avarii accidentale şi furt, care pot include şi riscul de avarii cauzate de fluctuaţii ale curentului electric”, spune Liviu Huluţă, director programe de asigurare.

Asigurările cosă cel mult 10% din valorea produsului şi sunt valabile între 2 şi 5 ani. Obiectele electronice pot fi protejate şi dacă folosiţi un stabilizator de tensiune, care absoarbe şocurile din reţea. Acestea costă între 100 şi 3.000 de lei, în funcţie de capacitate.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri