Româncele fac copii tot mai târziu. 40% dintre femeile până în 30 de ani nu sunt încă mame

Data publicării:
mame copii bebelusi
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Gabriela are 48 de ani şi în urmă cu o lună a devenit pentru prima oară mamă. La 24 de ani a renunţat la o sarcină pentru că i se părea că este prea tânără pentru a avea copil. Între timp, s-a ocupat de viaţa profesională.

„Nu aveam casă, stăteam la părinţi, era puţin mai greu, apoi am continuat pe plan profesional să avansăm cât mai mult, ne-am gândit că acest lucru ne-ar ajuta pentru venirea celui mic pe lume”, spune Gabriela Jeanu.

Gabriela nu este singura în acestă situaţie. Vârsta medie la care româncele decid să aibă un copil a crescut de la 22 de ani la 27. În mediul urban vârsta e şi mai mare.

Problema începe abia după 40 de ani, când femeia realizează că toate succesele pe care le-a obţinut pe planul carierei nu îi aduc acea satisfacţie sufletească pe care şi-a dorit-o”, spune Ioana Tănase, psiholog.

Ideal ar fi să nu amânăm până ne luăm maşină, casă, a doua casă, până vizităm toată lumea şi ajungem la 35, 40 de ani să ne dorim primul copil”, Chadi Muheidli, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Cred că după o anumită vârstă nu mai ai aceeaşi răbdare pe care o ai la 20 de ani, noi ne-am hotărât aşa, de pe o săptămână pe alta”, spune Anca Răduţă, mamă.

40% dintre femeile din România care au până în 30 de ani nu au încă un copil. Emigraţia şi scăderea natalităţii au redus populaţia la nivelul anului 1966, adică sub 20 de milioane de locuitori, faţă de 23 de milioane în 1990.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri