Românii scapă de stres cu mâncare. Unul din trei este supraponderal şi unul din patru este obez

Data publicării:
mancare buna multa

Oamenii răspund la stres prin mâncare. Explicaţia este ştiinţifică: există o zonă în creier care, atunci când suntem stresaţi, are nevoie de mai multă energie. Şi astfel apare senzaţia de foame.

Eşti stresat la serviciu, ai un termen limită pentru o lucrare, iar copii nu te mai ascultă. De multe ori, acestea sunt motivele pentru care unul din trei români este supraponderal, iar unul dintre patru este obez, după cum arată statisticile.

Stresul a fost şi motivul pentru care Georgiana Lepa spune că s-a îngrăşat 45 de kilograme în 2 ani. Are grijă de un bătrân de 96 de ani, iar acesta are nevoie de supravegere 24 de ore din 24.

„Îţi vine să mesteci, numai să nu zici nimic. Nu poţi să ieşi cu bicicleta, mănânci, ori ieşi afară şi te calmezi”, spune ea.

„Se ajunge la obezitate, cel puţin în România această cifră este în creştere pentru că nu se mănâncă după un anumit program, nu se respectă orele de masă, oamenii muncesc foarte mult în România”, spune pshihologul Ileana Iliescu.

În astfel de cazuri, medicii sunt aproape neputiincioşi. Psihologii spun că singura soluţie este autocontrolul. Regulile autoimpuse trebuie să fie clare şi respectate cu stricteţe.

„Cel mai bine, un om stresat este echilibrat cu un sistem cu patru mese, o masă dimineaţa, hiper proteică, pe parcursul zilei o masă obişnuită, proteină plus fibre, după-amiază o gustare, care are rol să prevină tocmai acea foame de seară”, spune specialistul în nutriție Cristian Mărgărit.

El spune că mâncarea poate fi un refugiu pentru cei stresați, mai ales acea mâncare făcută în așa fel încât să atragă, dar care nu este sățioasă.

În România, peste 3,5 milioane de oameni suferă de obezitate, iar dintre aceştia doar 1% au cerut ajutorul specialiştilor în boli de nutriţie. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri