În timp ce autorităţile locale se dădeau peste cap să ajungă într-un cătun din Galați, izolat de mai bine de patru zile din cauza ninsorilor, localnicii îşi vedeau liniştiţi de ale lor. Nu s-au speriat atunci când a venit viscolul, nu au dat telefoane la 112, ci au pus mâinile pe lopeţi ca să îşi croiască drum prin troienele de zăpadă. Asta în condiţiile în care cel mai tânăr localnic are peste 60 de ani iar cel mai bătrân are 96 de ani.

Embed:

„Aici e foarte bună viaţa, dar iarna e grea”, spune un localnic, Georgică Carp.

În ciuda celor 83 de ani, moş Georgică Carp a ieşit să dea zăpada cot la cot cu consătenii săi. Este obişnuit cu iernile grele, aşa că zăpezile căzute în ultimele zile şi viscolul nu l-au speriat.

„Am avut de toate, am avut de toate. Păi ce să fac! Nu a fost de multă vreme aşa”, spune el.

Oamenii s-au gospodărit din timp, iar iarna au tot ce le trebuie.

Nu ne odihnim că avem animale, păsări. Trebuie să ieşi. Aici la 5 trebuie să ieşi afară. (Ce vă mai doriţi?)

Sănătate, încolo ce să mai doresc? Am de toate. Grâu am, porumb am, făină am în sac. Am măcinat din timp să am până la Paşti să nu ne ducem iarna la moară”, spune Steriana Carp, localnică.

Viforul nu i-a speriat nici pe cei care s-au mutat recent în cătun.

Zăpadă mare, dar am petrecut bine pentru că ne-am aprovizionat din timp cu tot ce ne trebuie si nu am avut probleme”, spune Valeriu Alexandru, localnic.

Aici viscolul este mai mare cu 10, 15 kilometri pe oră faţă de alte localităţi din judeţ”, spune și Ioan Porumb, primarul comunei Rădești.

În cătunul Oanca, din judeţul Galaţi, au mai rămas în picioare doar 12 case în care locuiesc acum doar 24 de oameni.


Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!