Scandal din cauza noilor trenuri de metrou. Sindicalişti: Sunt prea late, trebuie "să se taie din peroane". Metrorex: Respectă normele 

Data publicării:
Noile trenuri de metrou Metrorex 4

 

(Sursa foto: World of Railways)

Liderul Uniuni Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Rădoi, a declarat într-o conferinţă de presă că platformele noilor trenuri cumpărate de Metrorex sunt mai late decât ar trebui.

Rădoi a precizat că pentru utilizarea noilor trenuri trebuie "să se taie din peroane", astfel că, pe lângă cele 98 de milioane de euro plătite pentru achiziţionare, vor mai fi costuri suplimentare, care vor trebui plătite tot de Metrorex, adică din banii cetăţenilor.

„Nu ştiu suma, dar de suportat, o suportă Metroul. Noile trenuri ar fi trebuit să fie în circulaţie din aprilie. Nu ştim cât durează modificările, pentru că sunt necesare în toate staţiile de pe magistrala 2”, a spus liderul sindical, citat de Mediafax.

Metrorex a precizat, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că societatea a încheiat, în 2011, un contract de achiziţie a 16 trenuri noi de metrou cu firma CAF din Spania, atribuirea contractului realizându-se în urma unei licitaţii publice internaţionale la care a participat şi Bombardier Transportation din Suedia.

Trenurile de metrou sunt realizate cu respectarea tuturor normelor de proiectare şi asamblare aplicabile pentru acest tip de tren, iar dimensiunile acestora se încadrează întocmai în gabaritul de liberă trecere al trenului de metrou aşa cum acest gabarit este precizat explicit în Instrucţia 314M/1997”, susţine Metrorex.

În plus, societatea afirmă că nu au fost constatate interferenţe între gabaritul static al trenului nou de metrou şi infrastructura metroului şi nici între gabaritul cinematic al trenului nou de metrou şi infrastructura metroului în zona tunelelor de metrou, a sistemului de alimentare cu energie electrică sau a instalaţiilor de semnalizare.

„Din acest motiv, începând cu data de 08.01.2014 s-au efectuat şi se efectuează în continuare, atât ziua (pe distanţa cuprinsă între staţia de metrou Dimitrie Leonoda - staţia de metrou Apărătorii Patriei), cât şi noaptea (alternativ pe întreaga distanţă a magistralelor 1, 2 şi 3) probe interne, teste de tip şi de serie cu toate cele şase trenuri aflate în locaţiile Metrorex, fără a " lovi peroanele "”, se mai arată în comunicatul companiei.

Trenurile de metrou realizate de firma CAF au început să sosească la Bucureşti în decembrie 2013, în prezent fiind recepţionate preliminar şase dintre acestea, aflate în diverse stadii de testare dinamică de tip/serie pe reţeaua de metrou.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...