Tabără școlară renovată pe datorie

Data publicării:
tabara renovata neamt

Prima serie de peste 100 de copii au ajuns deja în tabăra Oglinzi din judeţul Neamţ. Părinţii au plătit 70 de lei pentru fiecare zi pe care cei mici o vor petrece aici. Tabăra Oglinzi, ridicată în urmă cu mai bine de 100 de ani, a fost salvată de la ruină de administratori şi de reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Sport, care au convins un constructor să o renoveze pe datorie.

„S-a înlocuit mobilierul, s-a pus din lemn masiv, şifoniere din lemn masiv, noptiere din lemn masiv. S-a făcut baie în fiecare cameră. S-a izolat, jumătate din vilă s-a izolat termic”, spune Maria Tănase, administrator.

Tabăra are 155 de locuri de cazare, iar acum este ocupată în proporţie de 80 la sută.

Lucrările de reabilitare au costat 254.000 de lei.

„Este reabilitată acum, pusă în funcţiune pe perioada de vară, cumva pe nişte angajamente de plată, în speranţa că vom încasa bani. Totul este pe venituri proprii, cam 70 la sută sunt angajat în plată acum. Sper ca până la sfârșitul anului să pot achita toată datoria”, spune Gheorghe Paisa, director executiv la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Neamţ.

Reprezentanţii centrului spun că au deja până în toamnă peste o mie de rezervări. Tabăra de la Oglinzi este singura din judeţul Neamţ care mai funcţionează. În toată ţara mai sunt deschise 56 de tabere şcolare, faţă de 324 câte erau înainte de Revoluţie.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri