Taxa de la Feteşti se va plăti şi prin SMS, la numărul 7577. Ce trebuie să conțină mesajul

Data publicării:
fetesti

 Începând din vacanţa de 1 mai, şoferii care merg pe Autostrada Soarelui vor putea plăti prin SMS taxa de trecere a podului de la Feteşti. Mesajele se trimit la numărul 7577 şi trebuie să conţină categoria autovehicului, de exemplu B pentru autoturisme, şi numărul de înmatriculare.

De asemenea, taxa va putea fi achitată şi la benzinării. Pentru şoferii care apelează la aceste metode vor fi deschise două din cele trei benzi pe fiecare sens de mers.

A costat 180.000 de euro. Banii sunt din veniturile proprii ale CNADNR-ului. Practic, din cele trei porţi de taxare pe sens, una va rămâne în continuare cu barieră manuală, iar celelalte două vor fi prevăzute cu sistem electronic de taxare”, a spus Cristian Andrei, director de întreţinere la CNADNR.

Verificarea se face la fel ca la rovinietă. Camerele de supraveghere vor înregistra toate maşinile care trec podul, iar apoi acestea vor fi verificate în baza de date. Dacă şoferul a uitat să plătească taxa, o mai poate face până a doua zi la ora 24. Amenda pentru cei care încearcă să treacă fără să achite este de 10 ori valoarea taxei.

Până la vară, şefii de la Drumuri promit să pună la punct şi un sistem de plată cu cardul pe internet sau de pe telefonul mobil.

Anul trecut, în luna august, după ce drumul spre mare a ajuns să dureze de două ori mai mult din cauza cozilor imense de la Feteşti, CNADNR a renunţat să mai încaseze taxa de pod. Pierderile s-ar fi ridicat la trei milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri