Locuitorii unui cartier din Râmnicu Vâlcea plătesc taxe şi impozite ca în centrul oraşului, însă trăiesc mai rău ca la ţară. Nu au apă curentă, canalizare, iar străzile sunt neasflatate. Nici salvarea şi nici pompierii nu au ajuns vreodată în zonă pentru că drumul s-a rupt în unele locuri.

Embed:

Fostul cătun Săliştea a devenit cartier al municipiului Râmnicu Vălcea imediat după revoluţie. Prima schimbare produsă a fost montarea plăcuţelor pe garduri. A doua şi ultima, a crescut impozitul. Pentru o proprietate, o familie plăteşte cam 400 de lei pe an.

Oamenii din cartierul Sălişte nu au magazin, nu au şcoală şi nici biserică. Merg pe jos 6 kilometri ca să-şi ia o pîine. Până acum 10 ani nu aveau nici curent.

Autorităţile locale au însă promisiuni.

Eduard Vârlan, viceprimar Râmnicu Vâlcea: „Prima oară să facem alimentarea apă, canal, şi apoi asfaltare”.

Reporter: „Când se va întâmpla asta?”

Eduard Vârlan: „Păi, în funcţie de... să vedem ce îmi dau cei de la Apavil ce au ei masterplan, ce nu au ei, dăm din bugetul consiliului local”.

Sătule de promisiuni, mai mult de jumătate din familiile care în 1989 stăteau în Sălişte au plecat şi au lăsat casele pustii. În cartier mai trăiesc acum doar 30 de persoane.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!