Drumarii au lucrat la foc automat noaptea trecută, în Suceava, judeţ care a fost timp de 18 ore sub cod galben de viscol şi ninsori. Vântul puternic a adus zăpada de pe câmp, aşa că utilajele de deszăpezire nu s-au oprit nicio clipă.

Embed:

În unele zone, stratul a ajuns la jumătate de metru. Mai mult, munca drumarilor a fost îngreunată de vântul puternic.

„E vânt puternic şi vine înapoi. Astupă, dar menținem fără probleme. Dacă nu stă vântul, stăm în continuare, dacă stă vântul, avem liber și noi”, a declarat un drumar.

„Am lucrat toată noaptea. Suntem un autogreder şi o mașină cu răspânditor. Traseul spre Rădăuți se prezintă bine, în condiții de iarnă se circulă. Aici e puțin, din cauza viscolului, e zăpada mai mare”, a adăugat un alt drumar.

Mai mult, pompierii au rămas în câmp cu un utilaj de deszăpezire, după ce s-a stricat o pompă de la freza care curăța zăpada de pe drumul care leagă Suceava de Moara.

„Am primit un apel, am început pe drum, s-a înfundat melcul, îl desfacem şi plecăm mai departe”, a declarat un pompier.

Numai că utilajul nu a mai putut pleca din loc și mai mulți colegi de la Inspectorarul pentru Situații de Urgență (ISU) au venit în ajutorul pompierilor. Utilajul a fost deszăpezit într-un final cu lopețile.

De asemenea, tot în județul Suceava, 10 gospodării din orașul Broșteni au fost inundate din cauza unui baraj de gheață format pe un râu din localitate. Județul Suceava fost noaptea trecută sub atenționare de cod galben de de ninsoare și vânt puternic.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!