Primarul Timişoarei, în luptă cu arhitectura îndoielnică. Edilul opreşte construcţia de turnuleţe din centru

Data publicării:
turnulete

Primarul a mers în control pe strada din apropierea centrului oraşului, după ce a fost anunţat că se fac lucrări fără autorizaţie. Luni, poliţiştii i-au dat proprietarului o amendă de 5.000 de lei, dar renovarea turnuleţelor a continuat.

Proprietarul „palatului" cu trei etaje spune că a ridicat casa cu tot cu turnuleţe pe baza unei autorizaţii primite în 1990, de la primăria Timişoarei. Acum, spune el, nu face altceva decât să renoveze faţada, acoperişul şi „ornamentele". Tot cu avize legale.

Casa a fost descoperită, am avut un aviz favorabil de la monumente (n.r. - Direcţia de Patrimoniu) pentru reparări”, a spus Florin Rădulescu, proprietarul imobilului.

Edilul nu este convins că actele sunt valabile şi a cerut verificarea documentelor. Până se lămureşte, a ordonat oprirea lucrărilor.

De astăzi înainte, vom avea pază permanentă, supraveghere, mai bine zis din partea poliţiştilor locali şi vom da amenzi după amenzi”, a spus Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Dacă se dovedeşte că bărbatul a ridicat imobilul fără acte în regulă, va avea o misiune grea. Tot la Timişoara, proprietarii unui alt palat cu arhitectură îndoielnică au fost obligaţi să demoleze clădirea construită fără autorizaţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri