Moarte chinuitoare pentru un delfin, în largul litoralului românesc. Mamiferul marin a fost găsit pe plaja din Mamaia, cu urme evidente că s-a zbătut, ceea ce a condus la ideea că s-a prins în plasele întinse ilegal de pescari. De altfel, un ONG care se ocupă de protecţia litoralului atrage atenţia că astfel de accidente au loc tot mai des şi îi îndemană pe cei care văd delfini sau alte vităţi marine eşuate pe plajă să anunţe imediat, pentru a putea fi salvate.

Embed:

 

Delfinul a eşuat duminică pe o plajă din nordul staţiunii Mamaia. Veterinarii care l-au examinat au stabilit din ce cauză a murit.

Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii: „Cel mai probabil el a fost prins ca şi captură accidentală, adică a fost prins în plase. Erau şi leziuni de zbatere şi de escoliaţii cutanate.”

Anual, zeci de delfini mor pe plajele din Constanţa. Datele strânse de un ONG arată că în 2014 au fost 75, iar anul trecut 62.

Marian Paiu, Coordonator Activităţi de Teren Mare Nostrum: „Pentru cazurile mai speciale de delfini eşuaţi este bine să ajungem cât mai devreme la ei pentru a putea prelua probe, avem adresele de e-mail unde oamenii pot să trimită filmări, poze.”

„Aş chema pe cineva specializat probabil. pe cine? Aaa, păi nu ştiu. Ai căuta o variantă pe internet? Da, aş căuta.”

***

„Aş suna pe cineva. Pe cine? Prieteni, mama. Şi crezi că ei te-ar putea ajuta? Da, poate au o idee, un număr.”

Pentru a reduce astfel de accidente, reprezentanţii ONG-ului le pun la dispoziţie pescarilor dispozitive speciale cu ultrasunete, care au rolul de a îndepărta mamiferele.

„Trebuie echipat cu doi flotori pentru a nu trage apa la fund, se leagă de codola de sus a plasei de pescuit şi odată introdus în apă el începe să funcţioneze.”

Evident, aceste dispozitive nu ajung la cei care pescuiesc ilegal. Anul trecut au fost făcute peste 420 de controale şi au fost confiscate plase ilegale în lungime de peste 70 kilometri. Amenzile au ajuns la 51.000 de lei.

Echipamentel ilegale confiscate în 2015

703 plase de tip monofilament

340 de plase textile

179 de unelte ilegale

53 de ambarcaţiuni

SURSA: Garda de Coastă

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!