Greenpeace: 8,8 milioane de metri cubi de lemn dispar anual din pădurile României

Data publicării:
padure drona

Pădurile sunt amenințate de tăieri ilegale și de administrarea deficitară realizată în absența unei strategii naționale de dezvoltare. Studiile oficiale au arătat că 8,8 milioane de metri cubi de lemn dispar anual din păduri, iar cercetările Greenpeace au arătat că doar 0,5 milioane de metri cubi sunt investigate de autorități și că, între 2000 și 2014, s-au degradat peste 360.000 ha de pădure”, se arată în document, potrivit Agerpres.

Valentin Sălăgeanu, coordonatorul campaniei pentru protejarea pădurilor la Greenpeace România, a precizat că datele demonstrează că administrarea defectuoasă și corupția au afectat interesele societății românești.

„Aceste date alarmante demonstrează că administrarea defectuoasă și corupția au afectat interesele întregii societăți românești — pe de o parte nevalorificând eficient și ecologic pădurea, pe de altă parte distrugând un patrimoniu natural inestimabil. Susținem așadar în continuare că pădurile din România trebuie protejate, gestionate durabil, dezvoltate și perpetuate, cu scopul de a întreține și îmbunătăți multiplele servicii pe care aceasta le oferă”, a precizat Valentin Sălăgeanu.

Greenpeace a lansat, joi, viziunea sa pentru viitorul pădurilor din România, documentul urmând să fie înaintat autorităților competente.

„Avem nevoie de susținerea cât mai multor oameni pentru ca această viziune să devină realitate. Doar împreună putem realiza ceea ce ne-am propus: păduri mai multe, mai bogate în termeni de biodiversitate și mai sănătoase decât avem în prezent. Fiecare dintre noi are o poveste despre pădure, o relație cu ea; pentru noi pădurea înseamnă lemn, desigur, dar și mult mai mult decât atât: aer, apă curată, casă pentru atâtea viețuitoare, delectare și un model de frumusețe universal care ne cucerește pe toți”, a mai afirmat coordonatorul campaniei pentru protejarea pădurilor la Greenpeace România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...