METEO. După caniculă vin ploile torenţiale

Data publicării:
canicula europa 0807 GettyImages-173650798

Vremea va continua să fie extrem de caldă, mai ales în regiunile sudice şi vestice, unde temperaturile maxime vor ajunge la 35 de grade Celsius. Atmosfera va fi greu de suportat şi în celelalte regiuni din cauza umezelii ridicate a aerului. După-amiază, instabilitatea se va accentua mai ales în zonele deluroase şi montane, dar şi în sud-vestul ţării.

Weekendul începe cu atmosferă fierbinte şi cu disconfort termic accentuat şi în Bucureşti. Termometrele vor indica în jur de 33..34 de grade Celsius la umbră, iar condiţii de ploaie ar putea apărea doar în cursul nopţii. Presiunea atmosferică va mai scădea şi ar putea crea probleme persoanelor meteosensibile.

Meteorologii ne informează că la munte vor apărea averse torenţiale cu descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil grindină. Fenomenele vor fi mai frecvente spre seară şi în cursul nopţii, în mai toate masivele, dar până atunci, temperaturile vor fi agreabile.

Chiar şi în zona litoralului, trecător vor fi averse, după-amiază, în unele staţiuni. Temperaturile vor rămâne însă ridicate, şi vor tinde spre la 30 de grade Celsius, iar apa mării va fi în continuare caldă.

După soare şi caniculă, ploile torenţiale se vor extinde în cea mai mare parte a ţării. Aversele cu tunete, fulgere, vijelii şi, posibil, grindină vor apărea la început în regiunile din interiorul arcului carpatic, la deal şi la munte. Apoi, în cursul nopţii de mâine, astfel de fenomene vor ajunge şi în celelalte regiuni, şi vor persista pe parcursul zilei de luni zona de sud ţării. În schimb, de marţi, vremea se îndreaptă din nou, dar temperaturile vor rămâne modeste peste tot şi nu vor trece de 30 de grade Celsius.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri