15 kilometri de drumuri naționale din România sunt pavate cu pământ

Data publicării:
dn

România, 2014. Judeţul Giurgiu. În evidenţele Companiei de Drumuri un drum care se află la nici 50 de kilometri de București figurează ca fiind unul naţional, dar este plin de gropi. E vorba de DN 5A, Mironești - Giurgiu. Nu mai discutăm de o lățime regulamentară sau de alte marcaje. Iar această situație persistă de cel puțin patru ani.

Tronsonul filmat are puţin peste cinci kilometri. Este plin de gropi, acoperit cu pământ, nemarcat şi nu respectă nicio normă de siguranţă rutieră. Zeci de şoferi trec zilnic pe aici.

„Jale! Ce pot să vă spun. Am înțeles că a fost în lucru şi acum doi ani, dar nu ştiu ce s-a-ntâmplat”, a spus unul dintre șoferii intervievați.

Legea spune că orice şofer care circulă pe un drum naţional este obligat să achite contravaloarea rovinietei. O regulă greu de înţeles de cei care ajung pe Drumul Naţional 5A.

„O să plătesc când o să văd asfaltul aici. Vorbesc foarte serios”, spune șoferii.

Schimbăm judeţul şi ajungem în Argeş. Aici, Drumul Naţional 65D figurează în evidenţele autorităţilor, însă doar cu numele. În realitate, şoseaua naţională este un veritabil câmp. Câţiva muncitori încearcă să ne explice cum ar trebui să arate drumul naţional.

Discuție reporter Digi24-muncitori:

„65D pe unde ar trebui să vină?

-65D pe aici.

-Dar nu există, nu?

-Nu.”

„Ar fi benefic, dar eu cred că-s puţine speranţe. El e doar cu numele”, afirmă Ion Dumitru, primar de Albota.

La fel stau lucrurile şi pe DN 1T, din Sălaj. Şoseaua nu a fost nici măcar pietruită, dar a primit totuşi titlul de drum naţional.

În total, România are 85.000 de kilometri de drumuri publice. Aproape jumătate din ele sunt însă pietruite. Puţin peste 40% dintre drumurile au deja durata de viaţă depăşită de anul trecut. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...