Taxa pe ambalaj încinge spiritele. Producători: 180.000 de oameni și-ar putea pierde locurile de muncă

Data publicării:
taxa ambalaj

13.000 de companii din întreaga ţară ar putea fi afectate dacă vor plăti 2.000 de lei pentru fiecare tonă de cutii, conserve sau sticle nereciclate, potrivit estimărilor asociaţiei ProAgro.

O sumă de 30 de ori mai mare faţă de cea dată, în medie, către organizaţiile de transfer de responsabilitate (OTR). Este numele generic folosit pentru firmele care se ocupau de preluarea ambalajelor şi reciclarea lor până în toamna anului trecut. După ce controalele autorităţilor au arătat că unele produse erau reciclate doar pe hârtie, producătorii trebuie să achite diferenţa de produse nereciclate, spune statul.

Emil Dumitru, preşedinte ProAgro: „.Aceste OTR-uri ne nenorocesc pe noi şi sigur că mâine poimâine dvs, consumatorii, o să cumpăraţi produse din import, din spaţiul comunitar. Locurile de muncă din industria alimentară nu or să mai fie”.

Pentru că au cheltuieli neprevăzute, producătorii ameninţă cu scumpiri de până la 30 la sută. Propun în schimb ca Ministerul Mediului să stabilească cine trebuie să colecteze deşeurile, iar costurile să nu depăşească media europeană.

Aurel Popescu, preşedinte Rompan: „În momentul de faţă niciun agent economic nu are contract încheiat şi nu ştie cu cine să recicleze, a trecut luna ianuarie, pentru care se plătesc penalizări în continuare”.

Sorin Minea, reprezentantul Romalimenta: „La ora actuală media e undeva la 50 de euro pe tonă, Bulgaria sub 30 de euro pe tonă, Germania e pe primul loc cu 270 de euro pe tonă, ca să faceţi o comparaţie, 2 lei pe kg înseamnă 500 de euro pe tonă. Soluţia avansată de autorităţi, cea a recuperării deşeurilor chiar de către producători, este imposibilă”.

Mihaela Tyrel de Poix, preşedintele Patronatului Vinului: „Nu avem toţi la fel aceleaşi sticle ca acum 25 de ani. Încă ceva, normele sanitare nu ne permit să folosim sticlele reciclate”.

Plata taxei pe ambalaj ar putea fi derogată pentru două luni, spunea recent ministrul Agriculturii. În schimb, reprezentanţii organizaţiilor de mediu cer intensificarea controalelor în rândul firmelor şi au trimis o scrisoare în acest sens preşedintelui şi premierului.

Citiți și: Taxa pe ambalaj provoacă dispute. Producătorii spun că produsele se vor scumpi cu 30%

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri