Aleșii se imunizează contra Codului Penal

Data publicării:
19012013 20imunitate-44630

Amendamentele discutate de parlamentari urmează să fie supuse votului în şedinţă comună săptâmâna viitoare. Proiectul de Statut a fost trimis Guvernului, Parchetului, Agenţiei Naţionale de Integritate şi Preşedinţiei. Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea spune că ANI şi Parchetul au agreat modificările aduse Statutului, în privinţa incompatibilităţii şi imunităţii. De asemenea, modificările au fost prezentate şi însărcinatului cu afaceri al Ambasadei SUA la București, Duane Butcher.

„Statutul deputaților și senatorilor pe care noi îl propunem spre aprobare săptămâna viitoare e mai aproape de modelul european. Statutul, așa cum e el azi, e perfectibil până luni, va fi pus pe site. Am încercat să schimbăm paradigma în care Parlamentul a fost într-un război cu celelalte instituții ale statului, mă refer la ANI, Parchetul general sau președinția”, a spus Valeriu Zgonea.

Proiectul de modificare a statutului deputaţilor și senatorilor a creat şi unele tensiuni în interiorul USL. Deşi preşedintele Camerei Deputatilor, social-democratul Valeriu Zgonea, a anunţat că a trimis documentul mai multor instituţii, printre care şi Preşedintiei, omologul său de la Senat, liberalul Crin Antonescu a susţinut că nu ştia nimic despre această decizie.

Şi liderul senatorilor PNL a criticat gestul preşedintelui Camerei Deputatilor.

La scurt timp, Administratia Prezidenţială a precizat că nu a primit niciun document de la Parlament. Mai mult, într-un comunicat de presă, semnat de purtătorul de cuvânt al instituţiei, se nota că şeful statului ar fi surprins să-i parvină astfel de documente.

În schimb, chiar daca nu a primit textul noului Statut, seful statului a avut deja o observatie critica. "Traian Băsescu atenționează că o consolidare a imunității parlamentare în raport cu încălcarea legii ar fi o gravă eroare”, potrivit administrației prezidențiale.

Prevederea criticată de Traian Băsescu reprezintă o propunere care pune condiţii suplimentare pentru ridicarea imunitaţii unui parlamentar pentru care Parchetul cere reţinerea sau arestarea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri