Ambasada Olandei: Urmărim cu îngrijorare amendamentele la Codul Penal

Data publicării:
parlament mediafax 2 -2

 

Foto: Mediafax

„Ambasada Regatului Ţărilor de Jos urmăreşte cu îngrijorare amendamentele (la Codul Penal, n.r.) şi aşteaptă evoluţiile viitoare”, potrivit reprezentanței citate de Mediafax.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.

Este vorba despre proiectul de Lege pentru abrogarea art. 74 indice 1 din Codul penal, la care au fost adoptate mai multe amendamente.

Prin această decizie, preşedintele şi parlamentarii ies şi de sub incidenţa articolului 253 indice 1 din Codul penal, privind conflictul de interese, definit drept „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură”.

Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără ca raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen.

Horia Georgescu, președintele Agenției Naționale de Integritate, a explicat în direct la Digi24 că, prin modificările aduse de Camera Deputaților, s-a dat liber la conflict de interese.

„Din punct de vedere a ceea ce înseamnă înseamnă conflictul de interese în materie penală, pentru care ANI a făcut foarte multe sesizări, putem vorbi de o dezincriminare de facto, nu numai pentru membrii Parlamentului. La o analiză mai atentă a textului, modificările se referă și la aleși locali, și la miniștri în funcție”, a spus Horia Georgescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri